![]()
Povestea contractului de catering pentru centrele DGASPC Vâlcea pare desprinsă dintr-un film în care cifrele și realitatea nu se întâlnesc niciodată. Am stat de vorbă cu Marius Vladu, omul care conduce firma „Dacia Service”, din Curtea de Argeș, și am încercat să punem cap la cap cum se hrănesc beneficiarii din Vâlcea pe bani grei, dar cu acte care ridică semne mari de întrebare.
„Nu am vrut să vorbesc la început…”
Marius Vladu a fost un interlocutor puțin dificil la început. Tăcut și defensiv, a început să se deschidă când a simțit că trebuie să-și justifice succesul. Ne-a povestit despre o bucătărie imensă, de 500 de metri pătrați, și despre o capacitate de a găti – 4.000 de porții pe zi. Spune că a pornit de la Curtea de Argeș și s-a extins strategic, până în Pitești, de unde și livrează. Totuși, un detaliu sare în ochi: deși are o structură atât de mare, el recunoaște că folosește sub 50% din capacitatea de producție. De ce ai întreține un asemenea gigant dacă nu ai spatele asigurat cu contracte pe termen lung?
Miza celor 3 ani și „norocul” de la Vâlcea
Până acum, DGASPC Vâlcea făcea contracte pe câte un an. Era o metodă prin care autoritățile puteau verifica mai des calitatea și prețul. Brusc, s-a trecut la un contract pe 3 ani. Marius Vladu nu-și ascunde bucuria și spune că acest termen îi oferă liniștea de a-și recupera investiția. Care investiție? Societatea deține, așa cum spune, din 2023, o bucătărie în Pitești care lucra pentru unitățile militare, o flotă de mașini autorizate și cu frig și cu izoterme, are șoferi pentru toate punctele unde livrează, are și șofer de rezervă, cum se cere în „Caietul de Sarcini”. Cu toate astea, în Argeș, această firmă livrează cu 22 de lei. La Vâlcea, tariful a sărit la 32 de lei (HCJ nr.4/ianuarie 2025). O creștere de 10 lei pentru fiecare porție, din bani publici. Administratorul spune că ar fi fost „fraier” să nu profite de prețul oferit la Vâlcea. Dar, în mod bizar, el a licitat sub acest preț în anumite zone, lăsând loc liber unei alte firme (Gallo Invest). Mai mult, spune că și-a dorit tot județul, dar a licitat sub preț în așa fel încât să piardă unde „trebuie” sau poate unde s-a indicat?
Hârtia care nu apare în registre
Marius Vladu ne-a asigurat că tot dosarul lui a fost verificat de Curtea de Apel, de CNSC, AJPIS, DSP și poate și alte instituții. Dar, dacă ne uităm în „Caietul de Sarcini”, la pagina 20, cerința este clară ca lumina zilei: unitatea de preparare a hranei trebuie să fie AUTORIZATĂ sanitar-veterinar. Cercetările noastre arată însă alt lucru. În registrele publice ale ANSVSA, firma „Dacia Service Curtea de Argeș ” SRL (CUI 5975758) figurează ca un prestigios service auto, cu autorizații RAR, dar NU apare ca fiind autorizată pentru activități de catering (cod CAEN 5621). Este o diferență uriașă între o simplă „înregistrare” și o „autorizare” sanitar-veterinară. Prima este o informare, a doua este o verificare riguroasă a spațiului unde se gătește. Cum a fost posibil ca DGASPC Vâlcea să accepte o firmă de service auto pentru a hrăni mii de oameni, fără ca aceasta să figureze oficial în registrele de catering? Nu știm!
Întrebări care așteaptă un răspuns
Marius Vladu susține că nu are „pile” și că totul este legal. Totuși, tăcerea inițială și discrepanțele dintre ce scrie în „Caietul de Sarcini” și ce apare în registrele sanitar-veterinare spun o altă poveste. Cum poate o firmă care în acte este service auto să garanteze siguranța alimentară pentru centrele din Vâlcea? Cum s-a ajuns ca un contract de 3 ani să fie câștigat de un operator care nu are piesa de bază la dosar: autorizația de la pagina 20? Așadar, avem documente care par să fi fost verificate, de toate instituțiile menționate, cum susține Vladu, dar se pare că… „cu ochii închiși!”…
Art.7 din Legea nr.190/2018 menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Publicația „Timpul de Vâlcea” pune la dispoziția persoanelor interesate dreptul la replică prin intermediul următorului e-mail: timpuldevalcea@yahoo.ro

