….o poveste care se mută de la gura sobei direct în praful drumului din Gușoieni, unde realitatea bate filmul, iar asfaltul încearcă să bată legea. Clipul integrat în acest articol este, într-adevăr, „o bijuterie” de absurd administrativ, din care reiese cum edilul face abuz de funcție și amenință cu plângeri penale total nejustificat.
În comuna Gușoeni, timpul pare să se măsoare altfel decât în restul lumii. Aici, nu actele de proprietate sau hotărârile judecătorești dictează cine stăpânește pământul, ci memoria asfaltului și dispoziția de moment a „primului gospodar”. Ceea ce trebuia să fie o simplă operațiune tehnică de delimitare a unui teren privat s-a transformat, sub ochii trecătorilor, într-o încăierare administrativă în care legea a fost trimisă la plimbare, iar bunul plac a fost invitat la masa tratativelor.
Totul a început când proprietarii unui teren cumpărat legal, cu acte în regulă și licitații la activ, au decis să-și pună țărușii pe ceea ce le aparține. Dar n-au apucat să bată bine primul cui, că la orizont a apărut „Șeriful”. Primarul Nicolae Concioiu n-a venit cu un dosar de cadastru sub braț, ci cu o atitudine de anchetator de modă veche, descălecat parcă dintr-un film cu șerifi de provincie care cred că steaua de la piept le dă dreptul să fie și judecători, și procurori, și jandarmi.
Spectacolul oferit de edil a fost unul ieșit din comun. Cu un tupeu ce sfidează fișa postului, primarul s-a năpustit asupra muncitorilor, luându-i la interogatoriu de parcă i-ar fi prins la furat cai, nu la muncă cinstită. „Cum vă cheamă? Cine sunteți?”, tuna vocea primarului, somându-i pe oameni să se legitimeze în fața lui pentru a le tăia, auziți bine, amenzi. În viziunea domniei sale, primăria nu e o instituție de serviciu public, ci o mică instanță privată unde el dă sentințe pe marginea șanțului.
Argumentul suprem al primarului a fost, de fapt, marea ironie a zilei: asfaltul. Edilul a invocat faptul că, dacă primăria a turnat bitum acolo acum un sfert de veac, pământul îi aparține pe vecie, ignorând faptul că asfaltul nu ține loc de intabulare și nici nu anulează o licitație. „Am turnat asfalt, deci e al meu!”, părea să fie decizia zilei, o logică fascinantă care l-ar lăsa mască pe orice student la Drept.
În tot acest vacarm, Poliția a rămas singura ancoră în realitate. Cu un calm de fier, agenții i-au explicat edilului un adevăr elementar: Poliția nu poate opri un om să-și îngrădească proprietatea doar pentru că primarul are o ambiție personală. Refuzul polițiștilor de a deveni instrumentele unui abuz l-a lăsat pe primar singur în fața propriei neputințe administrative, moment în care nervii au cedat de ambele părți.
Hărțuiți, legitimați obsesiv și blocați în activitate, proprietarii au explodat. Replicile despre „pastile” și „sănătate mintală” care au zburat prin aerul încins al Gușoeniului n-au fost simple jigniri, ci strigătul de disperare al unor oameni care se izbeau de un zid de absurd. Este greu să rămâi academic când un ales local se comportă ca un proprietar de comună, transformând o discuție despre hotare într-o hărțuire în toată regula.
Am încercat, firesc, să-l căutăm pe domnul primar după acest episod, pentru a înțelege de unde vine acest exces de zel. L-am sunat la primărie, l-am căutat pe numărul personal, ba chiar i-am lăsat mesaj pe WhatsApp. Rezultatul? O tăcere de mormânt. Rămânem cu o imagine tristă: o comunitate condusă cu un tupeu de „stăpân de tarla”, unde investitorii sunt luați la întrebări ca niște infractori, iar legea este interpretată după cum bate vântul peste asfaltul turnat ilegal. Cine va plăti nota de plată când instanțele vor pune capăt acestui circ? Cu siguranță nu primarul din buzunarul propriu, ci cetățenii din Gușoeni, care asistă neputincioși la spectacolul de autoritate al unui om care a confundat mandatul public cu posesia pe viață.
