În ședința de vineri, 27 martie 2026, trei proiecte de pe ordinea de zi aduc în atenția noastră construcția altor blocuri, în diferite colțuri ale Râmnicului. Se vorbește foarte mult despre faptul că proiectele de construcție blocuri ar fi legate de spălarea banilor negri.
Astfel, se pot crea societăți fictive sau se pot folosi societăți existente pentru a ascunde originea banilor. Se pot supraevalua costurile de construcție, pentru a justifica sume mai mari de bani investiți. Banii negri pot fi investitți în proiecte de construcție, care apoi sunt vândute sau închiriate, generând venituri legitime. Dacă te plimbi pe străzile Râmnicului, auzi două povești care nu se întâlnesc niciodată. Prima poveste e cea din autobuze și piețe unde se vorbește în șoaptă despre preavizele de la Chimcomplex, despre lacătul pus pe CET, despre facturile extrem de mari la căldură, dar și despre salariile de mizerie de la Annabella, care abia acoperă o sacoșă de alimente. A doua poveste se scrie vineri, la ora 10:00, în sala de ședințe a Primăriei. Acolo, pe ordinea de zi, Râmnicul pare să fie noul Monte Carlo.
Trei puncte, trei semne de întrebare pe harta orașului
În timp ce vâlceanul de rând își calculează banii de pâine, „arhitecții” noului oraș pregătesc trei lovituri imobiliare care ne lasă mască:
– pe Calea lui Traian, chiar pe drumul spre Supeco, se ridică o „clădire multifuncțională”. Un bloc de 3 etaje care va „veghea” accesul cumpărătorilor ce caută promoții,
– pe strada Ferdinand, istoria face loc luxului, un bloc de 5 etaje încoronat cu un penthouse. O imagine a opulenței într-un cartier care își pierde suflul,
– pe bulevardul Dem Rădulescu, vizavi de Lidl, se mai adaugă un colos de 6 etaje.
Misterul banilor „fără chip”
Aici începe filmul suspect. Într-o economie reală, clădirile se ridică pentru că există cerere. Cererea vine din salarii, din economii, din prosperitate. Dar în Râmnic, logica pare suspendată. Ne întrebăm, cu o curiozitate aproape naivă: de unde vin banii pentru a ridica aceste păduri de beton? Când marile fabrici se închid și industria moare sub ochii noștri, ce forță invizibilă alimentează macaralele? Cine sunt cumpărătorii? Cine sunt acei oameni care își permit apartamente de zeci, poate sute de mii de euro, într-un oraș unde salariul mediu este o jignire la adresa supraviețuirii? Suntem martorii unui miracol economic local sau asistăm la transformarea Râmnicului într-un imens „seif” de beton unde averi fără nume sunt „albite” sub stratul proaspăt de lavabil?
Orașul unde lumina nu se aprinde
Dacă privim blocurile noi deja ridicate, observăm un detaliu înfiorător: la lăsarea serii, cele mai multe ferestre rămân negre. Sunt clădiri fără viață, cumpărate nu pentru a locui în ele, ci pentru a „parca” banii. Între timp, tinerii noștri își fac bagajele, fugind de un oraș care le oferă doar joburi de casier plătiți prost și chirii de lux pe care nu și le pot permite. Vineri, la ședința de Consiliu Local, se va mai semna o pagină din această poveste suspectă. Râmnicu Vâlcea riscă să devină un oraș-muzeu al betonului, o scenă unde „băieții deștepți” își securizează viitorul, în timp ce restul populației privește neputincioasă cum orașul lor devine proprietatea privată a unor valize de bani a căror origine nimeni nu îndrăznește să o întrebe. Voi ce credeți? Este Râmnicul un oraș în plină dezvoltare sau doar o uriașă mașinărie de „spălat” amintiri și viitor?
