În timp ce alte localități balneare din România și Europa se bat în proiecte de regenerare urbană, piste de biciclete și facilități inteligente pentru turiști, la Băile Olănești timpul s-a oprit în loc.
Suntem în anul 2026, iar realitatea de pe teren ne plesnește peste față cu o imagine de o tristețe infinită: așa-numita stațiune de talie europeană a fost transformată, pe drumul izvoarelor, într-un talcioc improvizat, dominat de un comerț dezorganizat și insalubru. Turiștii veniți la tratament, unii dintre ei veniți de la mii de kilometri distanță atrași de faima apelor minerale care luau cândva medalia de aur la Viena, sunt întâmpinați de imagini de Evul Mediu. Pe marginea drumului spre izvoare, mărfurile sunt vândute direct de pe jos, din lăzi de plastic înșirate pe trotuare sparte. Gropile din asfalt, lipsa toaletelor publice și aerul de abandon general completează peisajul unei stațiuni lăsate de izbeliște. Cum s-a ajuns ca perla balneară a județului Vâlcea să arate ca un bazar părăsit? Răspunsul se ascunde în spatele ușilor închise din Primărie și în rețelele de influență politică și economică ce sufocă localitatea de peste două decenii.
Butoanele private din spatele primarului Sorin Vasilache
La cârma orașului se află, de mai bine de 20 de ani, primarul Vasile Sorin Vasilache. Deși ar trebui să fie administratorul intereselor comunității și cel care veghează la aplicarea legii și a curățeniei, în spațiul public și în rândul localnicilor este de notorietate un „secret”: edilul pare să răspundă exclusiv la butoanele Mariei Tudor, personaj de o influență uriașă în județ și figura centrală din spatele monopolului pe izvoarele minerale. Cea mai mare palmă pe obrazul stațiunii rămâne „apa pe cartelă”. Printr-o concesiune controversată, prelungită succesiv și valabilă până în aprilie 2027, bogăția naturală a Olăneștiului a fost amanetată unei firme private. În loc ca accesul la izvoare să fie liber și garantat de Constituție — care la Articolul 136 stipulează clar că bogățiile subsolului sunt proprietate publică inalienabilă — turiștii sunt obligați să plătească biruri zilnice pentru a bea o cană cu apă minerală. În timp ce grupurile civice locale dau lupte grele pe rețelele sociale și în ședințele de consiliu pentru ca izvoarele să revină în administrarea comunității, primarul Vasilache ridică din umeri, trimite adrese oficiale sterile și pasează responsabilitatea către ministere și agenții guvernamentale. Niciun proiect de hotărâre, nicio strategie concretă pentru preluarea izvoarelor după expirarea contractului din 2027 nu a fost asumată cu adevărat de executivul local.
Protecția politică sau caracatița funcțiilor din Vâlcea
De unde vine această imunitate și pasivitate a primarului în fața degradării orașului? Din sprijinul politic masiv de care se bucură la nivel județean din partea liderului PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu. Această legătură de subordonare și parteneriat politic este unsă periodic prin recompense administrative care revoltă opinia publică. Cazul cel mai strigător la cer este cel al soției primarului, Vasilache Carmen Simona. În ciuda criticilor aspre venite chiar din interiorul sistemului, unde este catalogată drept o „catastrofă managerială” fără competențele necesare pentru o asemenea responsabilitate, aceasta a fost propulsată și menținută politic în funcția de Director Executiv la Casa Județeană de Pensii Vâlcea, de ceva ani buni. O instituție mamut, care gestionează destinele și banii celor mai vulnerabili cetățeni ai județului, a devenit o simplă feudă politică în algoritmul de recompense al rețelei Rădulescu-Vasilache.
Olăneștiul merită salvat de sub jugul intereselor de grup
Orașul stațiune supraviețuiește astăzi nu datorită Primăriei sau a celor care dețin monopolul pe ape, ci datorită naturii și acelor puțini oameni — mici hotelieri, pensiuni și activiști civici — care încă mai cred în sufletul acestei stațiuni și investesc din buzunarul lor. Este inadmisibil ca în anul 2026 o stațiune balneară de interes național și european să fie administrată ca o moșie privată, unde trotuarele sunt lăsate pradă comerțului insalubru, iar izvoarele tămăduitoare sunt ferecate sub lacăt privat pentru a umple buzunarele câtorva privilegiați. Apropierea anului 2027, când expiră contractul de concesiune a izvoarelor, reprezintă testul suprem pentru viitorul orașului. Cetățenii din Olănești și turiștii din toată România trebuie să ceară ferm un singur lucru: eliberarea izvoarelor și trimiterea la pensie a unei administrații locale care a dovedit că răspunde la comenzi private, nu la nevoile oamenilor. Rușine, administrației Vasilache! Olăneștiul trebuie să redevină al românilor!
