…și multe alte ilegalități. Managementul societății de transport public din Râmnicu Vâlcea, ETA SA, intră din nou în atenția publică în urma unor acuzații grave privind administrarea defectuoasă a flotei de autobuze electrice/hibrid și exercitarea de presiuni asupra angajaților.
Un fost șofer al societății, Bogdan Neagu, rupe tăcerea și prezintă modul în care deciziile conducerii afectează atât bugetul local, cât și siguranța călătorilor. Deși achiziționarea noilor autobuze OTOKAR a fost prezentată ca un mare succes al administrației locale, realitatea din teren arată complet diferit. La ani de la punerea lor în circulație, dotările moderne — de la sistemele integrate de ticketing la camerele de supraveghere — înregistrează defecțiuni frecvente. În loc să rezolve problemele tehnice, conducerea ar fi pus presiune pe conducătorii auto să ignore erorile și să continue traseele, chiar și atunci când sistemele de încasare erau nefuncționale, aducând prejudicii directe societății.
Fără CASCO, dar cu mentenanță externalizată
Una dintre cele mai mari anomalii semnalate din interiorul societății vizează lipsa asigurărilor CASCO pentru mijloacele de transport în valoare de milioane de euro. Refuzul conducerii de a încheia aceste polițe a fost motivat prin „lipsa fondurilor”. Totuși, în mod paradoxal, deși ETA SA deține o bază tehnică modernă, serviciile de mentenanță și reparații au fost externalizate către un agent economic privat. În lipsa unei acoperiri CASCO, nota de plată pentru incidentele din trafic a fost redirecționată către buzunarele angajaților. Prin acorduri de plată discutabile din punct de vedere legal, numeroși șoferi au fost determinați să achite lunar din salariu reparațiile vehiculelor, sub amenințarea pierderii locului de muncă.
Victorie la Curtea de Apel Pitești – o decizie care dă peste cap practicile ETA SA
Practica imputării pagubelor a fost însă contestată cu succes în instanță. În urma unui incident rutier în zona Copăcelu, în care un șofer a refuzat să accepte plata sumei de zeci de mii de lei pusă în cârca sa de către conducere, cazul a ajuns în fața magistraților. Procesul s-a încheiat cu victoria definitivă și irevocabilă a fostului angajat la Curtea de Apel Pitești. Decizia instanței confirmă ilegalitatea procedurilor folosite de conducerea ETA SA și deschide calea pentru ca și alți angajați să își recupereze banii opriți abuziv.
“Am încercat să discut personal cu conducerea și chiar cu domnul primar, dar fără niciun rezultat. După ce revizorul tehnic a acceptat culpa comună fără să mă consulte, am refuzat presiunile de a semna acordul de plată și am mers în instanță. Dreptatea a fost de partea mea, iar această decizie arată clar nivelul de incompetenta din conducere“, declară angajatul Pietreanu Cristian.
Cazul ridică semne serioase de întrebare cu privire la competența personalului cu funcții de decizie și la modul în care sunt gestionate banul public și siguranța călătorilor din Râmnicu Vâlcea. O societate comercială cu capital de stat (cum este SC ETA SA) este supusă Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Ca atare, îi întrebăm public și îi obligăm să emită răspunsuri oficiale și clarificări cu privire la următoarele aspecte de interes public care vizează activitatea SC ETA SA:
Polițe CASCO: care este motivul pentru care flota de autobuze OTOKAR achiziționată din fonduri europene nu beneficiază de asigurare CASCO? Care este suma totală economisită și cine își asumă riscul financiar în caz de daună totală?
Mentenanță: care este valoarea totală a contractului de externalizare a serviciilor de mentenanță și reparații către operatorul privat, având în vedere că ETA SA deține o bază tehnică proprie?
Acorduri de plată cu angajații: câți conducători auto au semnat în ultimii 3 ani acorduri de plată pentru reparația autobuzelor și care este suma totală reținută din salariile acestora?
Decizia Curții de Apel Pitești: în urma deciziei definitive pronunțate de Curtea de Apel Pitești în dosarul privind angajatul Pietreanu Cristian, ce măsuri au fost luate împotriva persoanelor din conducere/revizorului tehnic care au gestionat eronat dosarul de daune? Intenționează societatea să restituie sumele oprite altor șoferi aflați în situații similare?
Sisteme integrate: care este stadiul de funcționare al sistemelor de ticketing și de monitorizare de pe flota OTOKAR și ce prejudicii s-au înregistrat din cauza nefuncționării temporare a sistemelor de încasare?
Situațiile prezentate mai sus nu mai pot fi trecute la categoria „așa merge treaba la stat”. Vorbim despre bani publici, despre siguranța miilor de călători care folosesc zilnic transportul în comun și despre respectarea drepturilor unor angajați care au fost transformați în țapi ispășitori pentru erori de management. Decizia definitiva și irevocabilă a Curții de Apel Pitești nu reprezintă doar victoria unui singur om în fața abuzurilor, ci un avertisment clar: procedurile de imputare a pagubelor folosite în cadrul ETA SA sunt ilegale.
Având în vedere gravitatea acestor acuzații și interesul public major, solicităm public conducerii ETA SA și Primăriei Râmnicu Vâlcea, în calitate de autoritate tutelară, să emită un comunicat oficial de clarificare în care să răspundă transparent la cele mai sus enunțate. Tăcerea sau ignorarea acestor probleme nu mai reprezintă o opțiune. Așteptăm punctul oficial de vedere al ETA SA și al Primăriei Râmnicului, pe adresa redacției pentru a-l publica integral sau emiterea unui comunicat de clarificare!