Lecţia plagiatorului sau cum gândesc americanii o politică corectă

Ştiţi de ce Joe Biden e vicepreşedinte? Pentru că a plagiat. A plagiat şi a fost prins şi, de atunci, nu a mai putut fi preşedinte.

„So, Mr. President, thank you for your commitment to continue to strengthen this relationship, for your work to make our futures even brighter and may God bless the Romanian people”, i-a spus miercuri vicepreşedintele Joe Biden lui Victor Ponta, premier sau încă premier al României. Nu a apucat gazda de la Palatul Victoria să leşine de emoţia sonorităţii apelativului precum falnicul Stars and Stripes în spatele lui Biden la Cotroceni, că musafirul american s-a şi corectat. Cu un „(sic)” de revenire la realitate a apărut, miercuri seara, şi Departamentul de Stat în transcriptul oficial al întâlnirii, dar asta nu a împiedicat comentatorii să speculeze, să caute sensuri şi previziuni ascunse, să citească în sondaje.

Ştiţi de ce Joe Biden e vicepreşedinte? Pentru că a plagiat*. A plagiat, a minţit şi a fost prins şi, de atunci, nu a mai putut fi preşedinte. Este vice, da, ceea ce nu e deloc puţin lucru. Însă Joe Biden este unul dintre marile animale politice ale Americii şi, în 2008 spre exemplu, avea stofă de Casa Albă mai mult decât Barack Obama. Sigur, Obama avea alte atuuri, care l-au şi făcut preşedinte.

Joseph Robinette, însă, a făcut, demult, o greşeală care l-a discreditat, iar căderea lui a fost ca un blietzkrieg – unul din care şi clasa politică românească pe care o îndemna azi la luptă are de învăţat. Ei, dar şi noi.

„Sunt aici în seara asta pentru că aţi auzit ce om grozav sunt. Dap, sunt material de preşedinte”, le spunea Biden, unul dintre cei mai tineri senatori aleşi vreodată în SUA, unor studenţi reuniţi în 1979 la o convenţie din Philadelphia. Primea 500 de dolari pe atunci pentru a le vorbi studenţilor. Vorbea frumos, era carismatic şi jovial. Atât de puternic a fost discursul lui Biden atunci, încât un student din sală i-a spus că, dacă va candida, îl va urma până la capătul lumii, via Casa Albă.

Joe Biden a candidat pentru prezidenţialele din 1988, studentul** s-a dus cu el şi a muncit zi şi noapte pentru a-i strânge bani (aversiunea lui Biden pentru colectare de donaţii electorale a rămas până în ziua de azi). Omul acela era cel mai bun pentru a sta în Biroul Oval, şi-a spus tânărul, care avea să devină un nume de referinţă în Washington.

Joseph Biden al lui era superstarul politic al momentului. Când încă era în cursa pentru alegerile primare, etapa internă a Partidului Democrat pentru desemnarea candidatului său, jurnaliştii au început să găsească probleme. Întâi legat de notele lui Biden din facultate, pe urmă eseuri cu probleme de citare şi, în final, discursuri plagiate. Atât de mult îi plăcea dinastia Kennedy, încât Joe Biden le mai folosea din vorbe fără a-i cita. La o dezbatere din Iowa, a plagiat un discurs al unui politician laburist britanic, păstrând inclusiv partea cu arborele genealogic al europeanului, care se mândrea cu minerii din familia lui. Au apărut fragmente din vicepreşedintele Humphrey, pe care Biden şi le-a însuşit.

Bulgărele de zăpadă s-a rostogolit extrem de repede şi avea să îl strivească pe Biden în New Hampshire, la un eveniment electoral. Joe Biden făcea primul reality show (avant la lettre) din politica americană. Din păcate pentru el, un cetăţean l-a întrebat ce e cu minciunile despre notele din facultate: „Cred că am un IQ mai mare decât tine”, i-a trântit-o imediat. „Am făcut Dreptul cu o bursă integrală. Am fost singurul din anul meu care a avut o bursă integrală. În primul an de Drept, m-am hotărât că nu mai vreau să fac Dreptul şi am ajuns în a doua treime din an. Pe urmă, am decis că vreau să rămân, m-am întors şi, de fapt, am terminat în prima jumătate a promoţiei mele”. Timp de 89 de minute din cele 90 cât a durat evenimentul electoral, Biden a fost genial, îşi amintea studentul care a venit după el, sperând să îl vadă preşedinte. Minutul de final, în care şi-a vărsat nervii pe omul care l-a întrebat de note, l-a distrus pe Biden. A fost cireaşa de pe un tort care se stricase şi trebuia luat de pe masă.

În doar două săptămâni, materialul prezidenţial s-a rupt. „Sunt furios pe mine pentru că m-am pus în această situaţie” – atât a putut spune, după care a ieşit din scenă. Tânărul s-a închis în baie, în biroul de campanie, şi a plâns – de furie, de dezamăgire, de durerea visului care nu se potriveşte cu realitatea.

I-au trebuit 20 de ani lui Biden pentru a reveni aproape de cursa pentru Casa Albă. Azi, e numărul doi, ceea ce e oricum mult peste ce visa la final de campanie, în timpul primarelor din ’87. La următoarea încercare, peste doi ani, probabil că tot numărul doi va fi în campanie.

Despre marile mize ale vizitei lui în România am scris aici. Dincolo de asta, însă, cred că prezenţa lui Joe Biden aici, cu povestea lui cu tot, trebuie să ne înveţe ceva, mai ales într-un an electoral. Cât timp, în România, nu va exista nimic suficient de grav pentru a-i discredita definitiv, pentru a-i da la o parte pe cei care vor să le dăm viitorul nostru pe mâini? Ce tânăr din anturajul plagiatorilor noştri a stat să plângă de dezamăgire în baie când i-am arătat minciuna? Cât vom mai accepta aceste minciuni şi ne vom mulţumi admiţând că politicienii ne mint, că aşa sunt toţi?

Joe Biden, vicepreşedintele Statelor Unite, poate da României o lecţie despre cădere politică şi despre ridicare cu demnitate, după ce ţi-ai asumat rănile pe care ţi le-ai creat. Din păcate pentru ţara în care minciuna nu se plânge, taman aceasta este lecţia pe care nimeni nu vrea să o preia cu copy-paste.

articol scris de Alina Matiş, gandul.info