Cum va rămâne Romeo Rădulescu fără contracandidatul Mircia Gutău, în alegerile locale din iunie

Miercuri seară, la un post local, Mircia Gutău a declarat la întrebarea adresată de moderator: “cum comentaţi faptul că statutul PER interzice candidatura persoanelor care au fost condamnate”, într-un mod total neavizat că, conducerea centrală a partidului poate face derogări de la statut.

Gutău nu poate candida din partea niciunui partid politic, ci doar ca independent…

sursa foto

gutau m

Îi aducem la cunoştinţă distinsului domn fost primar, Mircia Gutău, căci aşa zisele derogări pe care domnia sa susţine că le-ar putea face conducerea centrală, sunt pure invenţii şi nu au nici o bază juridică reprezentând explicaţii infantile aduse electoratului. Derogările de la statut, în fapt, sunt modificări ale statutului care se pot face numai prin hotărârea congresului partidului, prin act adiţional la statut, confirmat de instanţele de judecată, în speţă, Tribunalul Bucureşti. Până când o instanţă de judecată nu se pronunţă pe modificarea statutului partidului, aşa zisele derogări
( în fapt modificări ale statutului), la care făcea referire domnul Gutău, nu există în drept. Ori, cum statutul este legea părţilor, în cazul în care acesta este încălcat apar sancţiunile. În cazul de faţă, în urma unei contestaţii după data de 26 aprilie 2016, la Biroul Electoral Judeţean, cu siguranţă candidatura lui Mircia Gutău va fi respinsă, Partidul Ecologist Român şi Mircia Gutău neputând invoca în apărare, în faţa Biroului Electoral Judeţean, propria culpă, în speţă, nerespectarea dispoziţiilor statutare, mai exact primirea ca membru şi nominalizarea acestuia ca şi candidat la Primăria Râmnicu Vâlcea.