Loading

Tăcerea trebuie să înceteze și să primeze adevărul despre rețeaua de corupție din județul Vâlcea, în domeniul salubrizării – GUNOI! avem „n” articole relatate anterior despre corupția grosolană, despre legăturile întunecate dintre autorități, afaceri ilegale și rețele de interese obscure care continuă să fie descoperite. În spatele scenei stau „băieții deștepți” care își fac de cap pe bani grei și favorizați de sistem, un sistem corupt și el la rândul lui. 

Spuneam recent că împotriva „operatoului” Environment curg plângerile, iar operatorii afectați de minciunile grosolane, expuse public prin diverse forme de prezentare, aduc la cunoștință factorilor implicați, în special primarilor județului Vâlcea, probe clare demontând acuzațiile nefondate întreprinse de Environment. Am promis că vom reveni cu pasaje extrem de importante dintr-o adresă publică transmisă tuturor primarilor în contract cu operatoul de salubrizare județean, licențiat și autorizat 100%, așa cum Environment nu este! Astfel, din adresa oficială de care am făcut vorbire, am ales să prezentăm astăzi șirul autorizațiilor de mediu emise de Agenția de Mediu Vâlcea în favoarea Environment, dar prin concurs de ilegalități.

O afacere cu statul – prelungiri suspecte și interese de durată

Conduita operatorului economic Environment Care Waste Management – Cătălin Ioniță –  și ADI Salubrizare – Adrian Cosac –  se înscrie într-un demers concertat de nerespectare a hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate de Curtea de Apel Pitești care a anulat procedurile de atribuire derulate în condiții de nelegalitate. Dar, perpetuarea stării de nelegalitate nu poate avea concursul autorităţilor publice, induse în eroare de aceștia, dar cu toate astea vedem că instituții publice intră extrem de ușor în sfera penalului încălcând orice legislație în vigoare. Nelegalitatea emiterii deciziilor de transfer aferente Autorizațiilor de Mediu și Autorizațiilor Integrate de Mediu. În vederea executării contractului nr.82/2025 şi contractului nr.118/2025, au fost emise decizii de transfer şi a autorizaţiei integrate de mediu.

Decizia de transfer a autorizaţiei de mediu nr. 161/03.04.2025 cu privire la Autorizaţia de Mediu nr. 175/22.11.2024, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea, pentru Consiliul Judeţean Vâlcea – Staţia de sortare a deşeurilor Brezoi, judeţul Vâlcea;

Decizia de transfer a autorizatei de mediu nr. 162/03.04.2025 cu privire la Autorizaţia de mediu nr. 176/22.11.2024, emisă de Agenţia pentru Protecţia Medialul Vâlcea, pentru Consiliul Judeţean Vâlcea – Staţia de sortare a deşeurilor Râureni, judeţul Vâlcea;

Decizia de transfer a autorizatei de mediu nr. 163/03.04.2025 cu privire la Autorizaţia de Mediu nr. 58 /04.05.2020, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediu Vâlcea, pentru SC Gospodărire Locală Fârtăşeşti SRL;

Decizia de transfer a autorizaţiei de mediu nr. 178/15.04.2025, cu privire la Autorizaţia de Mediu nr. 58 /04.05.2020, emisă de Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate – Direcţia Judeţeană de Mediu Vâlcea, pentru Consiliul Judeţean Vâlcea Centrul Integrat de Management al Deşeurilor Roeşti Judeţul Vâlcea;

Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 3/26.03.2025, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea, pentru Consiliul Judeţean Vâlcea Centrul Integrat de Management al Deşeurilor Roeşti Judeţul Vâlcea (“AJM”), precum şi decizia de transfer a Autorizaţiei Integrate de Mediu aferentă;

Autorizaţia de Mediu nr. 58/04.05.2020, astfel cum a fost revizuită în data de 15.04.2025. emisă de Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate -Direcţia Judeţeană de Mediu Vâlcea, pentru Environment Care Waste Management SRL;

Autorizaţia de Mediu nr. 58/04.05.2020, astfel cum a fost revizuită în data de 15.05.2025, emisă de Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate – Direcţia Judeţeană de Mediu Vâlcea, pentru Environment Care Waste Management SRL

Câștig sau complicitate? Lupta continuă!

Împotriva acestor decizii de transfer şi a AIM, au fost formulate plângeri înregistrate la ANPM Vâlcea, dar şi o cerere de comunicare a informaţiilor de interes public cu privire la procedura de avizare şi eliberare a Deciziilor de transfer şi a AIM. Plângere a fost formulată şi împotriva Autorizaţiei de Mediu nr. 58/04.05.2020 a ANMAP Vâlcea, astfel cum aceasta a fost revizuită, succesiv, în data de 15.04.2025 şi în data de 15.05.2025, precum şi împotriva Ordinului de începere a serviciului nr. 211/24.04.2025 cu privire la judeţul Vâlcea. Din informaţiile publice am reținut că Environment a formulat solicitarea nr. 30/01.04.2025, înregistrată la APM Vâlcea (DJMV) sub nr.5431/02.04.2025 pentru transferul de mediu nr. 58/04.05.2020 emisă pentru Gospodărire Locala Fârtăşeşti SRL. În urma acestei solicitări, a fost emisă Decizia de transfer nr 163/03.04.2025 de către ANPM Vâlcea. Environment a formulat cererea de revizuire a autorizaţiei de mediu nr 58/04.05.2020 înregistrată sub nr.5926/11.04.2025, care a fost revizuită la data de 15.04.2025.

În acest context, Environment a solicitat și transferul autorizaţiei de mediu la data de 1 aprilie 2025, iar decizia de transfer aferentă a fost emisă la data de 3 aprilie 2025. În egală măsură, Environment a solicitat revizuirea autorizatiei de mediu în data de 11.04.2025, iar cererea a fost aprobată prin eliberarea autorizaţiei revizuite, succesiv, la data de 15.04.2025 şi data de 15.05.2025. Procedura de transfer a autorizaţiei de mediu presupune analizarea cererii în cadrul Comisiei interne de analiză a Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Este greu de acceptat, de părțile interesate, că şedinţa comisiei interne de analiză a APM să fi avut loc în intervalul scurt dintre 2 aprilie 2025 – 3 aprilie 2025, fiind necesară deopotrivă vizita în amplasament de către reprezentanţii APM. Până astăzi, joi 5 iunie 2025,


ȘOC! Environment nu a emis nici o factură pentru munca prestată în municipiu sau în județ, deși și-a început activitatea în data de 15 aprilie 2025! Care să fie motivul? DNA și DGA evită structurile locale, dar se anunță „nori negri”…


În realitate, Deciziile de transfer au vizat autorizaţii emise pentru o rază teritorială mai mică, urmând ca revizuirea să vizeze cu extinderea ariei şi utilajele. În momentul transferului, Environment era obligat sa presteze în aceleaşi condiţii autorizate  – cu acelaşi număr de utilaje, angajaţi, pe aceiaşi arie teritorială şi anume comuna Fârtăşeşti. Environment a solicitat transferul având reprezentarea deplină – declarație pepropria răspundere –  a faptului că nu va presta în aceleaşi condiţii, fapt ce contravine flagrant. Referitor la Autorizaţia de Mediu nr. 50 din 04.05.2020, din cuprinsul acesteia rezultă faptul că valabilitatea sa este condiţionată de obţinerea vizei anuale de către beneficiar, fapt neîndeplinit. Prin urmare, în măsura în care nu s-a solicitat de către SC Gospodărire Locală Fârtăşeşti SRL viza anuală în perioada 04.02.2025 – 04.03.2025, autorizaţia de transfer aferentă Autorizaţiei de Mediu nr.50/04.05.2020 este NULĂ.

Agenția de Mediu Vâlcea a confirmat că emiterea Deciziilor de transfer și a Autorizației Integrate de Mediu s-a realizat fără parcurgerea procedurii prealabile de avizare, iar avizarea a avut loc ulterior transferului. Mai mult, în contextul emiterii AM revizuite de către ANMAP Vâlcea, starea de nelegalitate referitoare la serviciul de salubritate aferent judeţului Vâlcea este perpetuată, aspect de natură a reliefa întreaga conduită abuzivă, şi sub acest aspect. 

În loc de concluzii,

Așa cum am spus, Environment a deschis dosar „împotriva” ADI Salubrizare, în data de 27 mai 2025 (termen 13 iunie 2025) – 18112/3/2025, litigiu privind achizițiile publice  contract nr. 118/2025, iar la doar 3 zile distanță, 30 mai 2025, Environment adaugă în bagajul ADI Salubrizare un nou dosar – 18861/3/2025, litigiu privind achizițiile publice, dosar fără termen până la această oră. Hai că se poate!

….Art.7 din Legea nr.190/2018 menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Publicația „Timpul de Vâlcea” pune la dispoziția persoanelor interesate dreptul la replică prin intermediul următorului e-mail: timpuldevalcea@yahoo.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.