Loading

Sub deviza „STOP CHELTUIELILOR IRESPONSABILE!”, USR Râmnicu Vâlcea solicită un management responsabil al fondurilor publice din partea Primăriei și Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, atrăgând atenția asupra modului de gestionare a fondurilor publice de către administrația locală. Mai mult, face apel la o utilizare eficientă a banilor contribuabililor, în contextul unui an economic greu.

Toate după ce în ultima ședință a Consiliului Local a fost aprobată suplimentarea numărului de consilieri personali ai viceprimarilor municipiului, catalogând această decizie ca o „irosire a banului public”, acuzând conducerea municipalității că „prioritizează menținerea clientelei politice în funcții”, în detrimentul interselor cetățenilor orașului. 

Comunicat USR Vâlcea

„Un exemplu clar de irosire a banilor publici a fost dat în cadrul ședinței Consiliului Local din 28 februarie 2025, când s-a aprobat suplimentarea numărului de consilieri personali pentru cei doi viceprimari – câte doi consilieri pentru fiecare, dublu față de mandatul anterior. Într-o perioadă în care resursele financiare sunt limitate, administrația locală a decis să angajeze personal suplimentar pentru funcții care, de cele mai multe ori, sunt legate de interese politice, în loc să se concentreze pe nevoile reale ale comunității.

Această decizie vine în contextul în care, cu doar o lună înainte, în ședința din 29 ianuarie 2025, autoritățile locale justificau imposibilitatea de a menține aceeași cotizație pentru pensionarii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice, invocând „lipsa fondurilor” până la indexarea pensiilor cu rata inflației. În schimb, în ședința din 28 februarie 2025, s-a aprobat nu doar suplimentarea numărului de consilieri personali, dar și creșterea numărului de angajați la Căminul pentru Persoane Vârstnice, de la 48 la 51, în condițiile în care bugetul pentru acest serviciu rămâne unul limitat. Mai mult, în 2024, municipiul a cheltuit 5 milioane de lei pentru doar 73 de pensionari cazați în cămin.

Mai mult, administrația refuză să majoreze subvenția pentru CET, chiar și în fața presiunii financiare mari asupra cetățenilor din Râmnicu Vâlcea, care se confruntă cu facturi mari la energie. Tot sub pretextul „lipsei fondurilor”, autoritățile locale aleg să pună în pericol protejarea celor mai vulnerabili membri ai comunității. Într-un an de austeritate, în care fiecare leu cheltuit ar trebui să fie direcționat către soluționarea problemelor reale ale cetățenilor vedem cum administrația prioritizează menținerea clientelei politice în funcții, în detrimentul intereselor cetățenilor. Prin vocea consilierilor locali, USR Râmnicu Vâlcea a cerut încă de la finalul anului trecut o gestionare mai responsabilă a resurselor publice, când s-au propus creșteri salariale pentru angajații Primăriei. Continuăm să susținem eficientizarea instituțiilor publice și economisirea fondurilor pentru a evita cheltuielile iresponsabile”.

Edilul Râmnicului, Mircia Gutău, la cele expediate de USR Vâlcea, către media locală, a luat atitudine explicând pe rând nemulțumirile lor cu privire la cheltuirea banului public. Mai mult, el consideră că USR se afă într-o continuă campanie electorală – „nici ei neștiind prea bine, de cele mai multe ori, pentru ce! 

COMUNICAT  M.G.

”Aflați într-o continuă campanie electorală – nici ei neștiind prea bine, de cele mai multe ori, pentru ce! – useriștii din Râmnicu Vâlcea au luat la țintă Primăria Municipiului. Pe care o acuză ba de angajarea unor consilieri pentru viceprimari, ba de cheltuieli prea mari – 5 milioane de lei anul trecut – cu Căminul pentru Persoane Vârstnice.

Să le luăm pe rând. În primul rând angajarea a doi consilieri pentru viceprimarii municipiului este făcută în temeiul legii și vine să compenseze plecarea, începând cu 1 martie, a nu mai puțin de 14 salariați ai Primăriei (funcționari publici sau personal contractual), unii dintre ei cu atribuții foarte importante pentru bunul mers al administrației locale. Poate că la USR Râmnicu Vâlcea o fi ceva obișnuit ca un membru de partid să facă mai multe treburi deodată – ca într-o familie, de exemplu – dar într-o primărie plecarea unui specialist se simte, iar transferul volumului de muncă de la un funcționar care iese la pensie la colegii săi poate da peste cap un serviciu întreg. Mai mult decât atât, venită din partea useriștilor – al căror reprezentant în Primărie, fostul viceprimar Andrei Gheorghiu, a „inventat” (împreună cu colegul său liberal) poziția de „consilier al viceprimarului”, neocupată până atunci – o astfel de critică este cel puțin ipocrită.

Cât privește cea de-a doua acuzație – aceea că Primăria a cheltuit 5 milioane de lei pentru funcționarea Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice în 2024 – se dovedește la fel de bezmetică. Da, Primăria Municipiului a alocat anul trecut 5.544.500 lei pentru această instituție. Dar din aceștia, doar 1.113.269 lei au venit efectiv de la bugetul local, restul provenind de la bugetul de stat (1.678.000 lei din din sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate) și din contribuțiile la întreținere ale vârstnicilor asistați în Centru (2.753.231 lei).

O ultimă observație: Hotărârea de Consiliu Local privind modificarea organigramei a trecut cu 19 voturi „pentru” (consilierii PSD, PNL și AUR) și doar două voturi „împotrivă” (consilierii USR), iar cea referitoare la funcționarea Centrului pentru Persoane Vârstnice a a fost adoptată cu unanimitate de voturi (toți cei 21 de consilieri prezenți votând „pentru”, inclusiv cei de la USR). Și asta cam spune tot atât despre atitudinea de „gică-contra” a celor de la USR, cât și despre cât de „consecvenți” sunt în opoziția lor din Consiliul Local”.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.