Râmnicu Vâlcea trăiește o toamnă administrativă fierbinte, în care cea mai înaltă distincție a comunității – titlul de „Cetățean de Onoare” – a devenit peste noapte miza unui șah politic subtil. Două dosare complet diferite ca generație, dar izbitor de asemănătoare prin modul în care sunt gestionate, ne arată cum performanța pură și istoria locală ajung să fie judecate cu unități de măsură radical diferite, în funcție de cine semnează hârțogăria.
Cazul Sorin Zamfirescu, sincronizarea perfectă a unui raport de peste mări
La ședința extraordinară din 30 septembrie 2026, Consiliul Local va pune în dezbatere acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru fostul primar Sorin Zamfirescu (mandatul 1996-2000). Propunerea vine din societatea civilă și este îmbrățișată rapid, cu generozitate și viziune, de actualul primar Mircia Gutău, care semnează referatul de aprobare. Nimeni nu dă cu parul și nimeni nu contestă meritele administrative din trecut: înființarea Teatrului „Ariel” în 1998, salvarea Filarmonicii în 1999 sau gestionarea logisticii pentru Eclipsa istorică din același an sunt fapte înscrise în cronica orașului. Cu toate astea, întrebăm și noi: ce a păzit administrația locală timp de un sfert de secol? De ce tocmai acum, în septembrie 2026? Răspunsul nu se află în vreo revelație culturală subită, ci în paginile unui document tehnic proaspăt – Raportul oficial al OCDE pe anul 2026. Includerea „Juriului Cetățenilor” din Râmnicu Vâlcea ca exemplu global de bune practici în acest raport – unde Sorin Zamfirescu a participat ca simplu cetățean – a oferit pretextul perfect. Să fim realiști, dacă nu se publica acest raport internațional în 2026, dosarul fostului primar ar fi rămas și astăzi uitat într-un sertar. Administrația locală nu a făcut decât să speculeze magistral un val de imagine externă pentru a polei cu aur un titlu care putea fi acordat oricând în ultimii 25 de ani.
Cazul Ștefania Uță, când aurul mondial din august trebuie „să mai aștepte”
În oglindă, pe holurile aceleiași instituții, se lovește de un zid birocratic cazul atletei Alexandra Ștefania Uță. În luna august, tânăra din Vâlcea a atins cel mai înalt vârf posibil la nivelul ei de vârstă: medalia de aur la Campionatele Mondiale U20 din Oregon, SUA, la 400 de metri garduri. O performanță certă, cronometrată la sutime de secundă și obținută pe pistă, nu în birouri. Cu toate acestea, când un consilier din opoziție a propus acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru tânăra campioană, retorica Primăriei s-a schimbat la 180 de grade. Brusc, criteriile au devenit stricte pentru că inițiativa ar trebui să apară doar de la club, sportiva ar trebui să mai acumuleze rezultate și, eventual, să aștepte finalul unei „cariere de excepție”. În cazul fostului primar, propunerea venită de la o asociație externă a fost perfectă, dar în cazul sportivei, propunerea venită din consiliu devine „exploatare electorală”. Pentru unii, recunoașterea se acordă rapid sub umbrela unui raport OCDE recent, iar pentru tânăra care a pus Râmnicul pe harta mondială a atletismului în august, cronometrul politic cere răbdare.
Dincolo de jocul politic
Râmnicul are nevoie de simboluri și ambele personalități își merită locul în galeria de onoare a orașului. Nimeni nu atacă valoarea proiectului pentru Sorin Zamfirescu, iar reparația istorică este salutară. Însă publicul vâlcean nu mai poate fi dus de nas cu argumente juridice flexibile, aplicate doar atunci când convine inițiatorului. Când duci în derizoriu o performanță mondială proaspătă doar pentru că proiectul nu s-a născut în biroul potrivit, transformi excelența într-un ostatic al orgoliilor. Performanța, fie ea culturală din 1999 sau sportivă din august, aparține întregii comunități, nu strategilor de campanie.
