Loading

…și Onești, în acest an. Compania Chimcomplex a anunţat un plan de restructurări care va afecta, în acest an, 260 de angajaţi, dintre cei 1600 de pe platformele din Râmnicu Vâlcea şi Oneşti, relatează Agerpres. Principalele direcţii ale Planului de Măsuri de Precauţie şi Dezvoltare Accelerată pentru 2025 includ: optimizare operaţională şi eficientizare în contextul implementării unor tehnologii de ultimă generaţie şi al ajustării producţiei în funcţie de cererea pieţei. Această măsură va afecta aproximativ 260 de angajaţi din cei 1.600 de pe platformele din Râmnicu Vâlcea şi Oneşti. Compania va oferi suport adecvat celor impactaţi, pentru a asigura o tranziţie lină a oamenilor către alte companii din comunitate”, se arată într-un comunicat al companiei.

„Suntem într-o etapă de echilibru fragil, dar avem o direcţie clară. Gestionăm această situaţie cu toată responsabilitatea şi implicarea necesară. Ne-am propus să luăm decizii care să protejeze pe termen lung sănătatea financiară şi operaţională a Chimcomplex. Deşi restructurările nu sunt niciodată uşoare, ele sunt necesare pentru a putea continua să investim în proiecte strategice şi pentru a menţine un angajament ferm faţă de angajaţii noştri, partenerii şi comunităţile în care activăm”, a declarat Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex, citat în comunicat. Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. În anul 2023, Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 1,34 de miliarde de lei.

Întreg articolul pe www.economica.net

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.