Loading

Salariaţii combinatului Oltchim, din Râmnicu Vâlcea, au organizat, ieri, un protest spontan, solicitând plata salariilor restante, pe două luni şi jumătate, precum şi „schimbarea directorilor care sunt puşi politic în funcţii“, în caz contrar, unii participanţi ameninţă că vor intra în greva foamei, informează Mediafax. Potrivit celor declarate de liderulCitește mai multe ->

Distribuie

Loading

La sfârşitul săptămânii trecute, la Hotel Căciulata din staţiunea vâlceană Călimăneşti-Căciulata, cu începere de la ora 18.30, Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, reprezentată prin Valentin Cismaru, preşedinte al CCI Vâlcea, a reunit toate firmele cu rezultate financiare pozitive, astfel organizând cea de a XXII-a ediţie a Topului Firmelor Vâlcene.Citește mai multe ->

Distribuie

Loading

Reprezentantii companiilor chineze BAOTA Petrochemical Group si JUNLUN Petroleum Co. Ltd. si administratorii judiciari ai Oltchim, RomInsolv si BDO Business Restructuring, au semnat luni, in prezenta ministrului Economiei, Andrei Gerea, o scrisoare de intentie in vederea participarii consortiului chinez la procedura de vanzare a combinatului Oltchim, informeaza Ministerul Economiei intr-unCitește mai multe ->

Distribuie

Loading

Prima zi a vizitei premierului chinez Li Keqiang la Bucureşti a marcat semnarea unor angajamente în numeroase domenii, de la cel energetic, economic şi cultural, dar şi o declaraţie comună privind aprofundarea cooperării bilaterale. Premierul chinez a venit însoțit la București de o impresionantă delegație formată din politicieni și oameniCitește mai multe ->

Distribuie