ULTIMATUM PENTRU RÂMNIC | De ce Gutău și Rădulescu „se zbat” …

…abia în ceasul al doisprezecelea pentru termoficare? Rămânem ancorați pe subiectul care „arde” și care, în fiecare zi, aduce informații „gândite” peste noapte. Strategia pare extrasă dintr-un manual de manipulare administrativă:

* Lansarea unei licitații în ultimul moment, știind că timpul este inamicul cetățenilor.

* Blocarea sau întârzierea procedurii, fapt care va duce inevitabil la o „situație de urgență”.

* Încredințarea directă sub pretextul emoțional că „nu putem lăsa copiii să înghețe în școli”.

* Finalul previzibil: Primăria va putea încredința serviciul, prin procedură de urgență, către… ați ghicit: noua societate a Consiliului Județean.

Se pare că Râmnicu Vâlcea este martorul unui teatru absurd, jucat cu facturile râmnicenilor pe masă. Edilul Mircia Gutău a ieșit public să anunțe că „se zbate” să găsească soluții pentru furnizarea căldurii, de parcă expirarea contractului cu CET Govora ar fi o catastrofă naturală imprevizibilă, nu un termen fix, cunoscut de ani de zile. În realitate, asistăm la punerea în scenă a unui scenariu care miroase a grup de interese de la o poștă: licitații pe genunchi, „societăți noi” apărute peste noapte și o liniște suspectă în fața unui dezastru programat.

De ce acum?

Oricine are un minim de experiență administrativă știe că o licitație pentru gestiunea termoficării unui întreg municipiu nu se face în câteva luni. Este un „proces-mamut”, care în mod normal se pregătește cu minim doi ani înainte. Faptul că administrația a lăsat totul pe ultima sută de metri nu este incompetență – este strategie. Prin crearea unei crize artificiale de timp, se forțează un singur deznodământ: „nu mai avem timp de licitații corecte, trebuie să încredințăm serviciul de urgență!”, iar „salvatorul” este deja pregătit: o societate nouă, sub umbrela Consiliului Județean, o entitate fără istoric, dar care va gestiona milioane de euro din banii râmnicenilor.

Societatea „fantomă” și negarea preventivă

Este de o ironie sfidătoare faptul că Mircia Gutău simte nevoia să ne tot asigure, neîntrebat, că în această nouă afacere nu vor fi implicați fiul său, Vlad, sau Lucian, fratele președintelui CJ. Când un politician începe prin a-ți spune cine NU este la masă, poți fi sigur că miza este tocmai identitatea celor care vor controla, din umbră, noul robinet de bani ai orașului. De ce avem nevoie de o societate nouă? Ca să îngropăm responsabilitățile trecutului? Ca să creăm o structură opacă, unde meritocrația este înlocuită de carnetul de partid? Răspunsul se află în ședința de miercuri de la CET, unde, sub pretextul „găsirii de soluții”, se vor trasa, probabil, ultimele linii ale protocolului de împărțire a sferelor de influență.

Vâlceanul – ostaticul propriilor taxe

În timp ce ei „se zbat” prin emisiuni TV, râmniceanul de rând este transformat în ostatic. Mesajul subliminal este clar: „tăceți și acceptați varianta noastră, altfel înghețați în case!”. Este o formă de șantaj administrativ inacceptabilă într-o democrație. Ni se vorbește despre „cărămizi puse”, dar se uită că zidul ridicat de această administrație este unul care izolează cetățeanul de transparență și de un preț corect la gigacalorie.

Vulnerabilitatea „firmei noi” – proba supremă a jocurilor făcute

Ideea cu „societatea nouă” este, de fapt, marea lor vulnerabilitate. De ce? Pentru că o societate nouă, fără istoric, fără active și fără experiență, nu are cum să câștige legal o licitație de o asemenea anvergură decât dacă jocurile sunt deja făcute. Este imposibil ca o entitate înființată „ieri” să îndeplinească criteriile tehnice și de bonitate pentru un serviciu vital, decât dacă caietul de sarcini este scris cu dedicație.

Sfârșitul tăcerii sau începutul falimentului civic?

Această „zbatere” de ultim moment nu pare a fi pentru binele râmnicenilor, ci pentru securizarea controlului asupra unui serviciu public vital. Dacă această „licitație” va fi blocată de contestații – așa cum este previzibil într-un calendar atât de strâns – și se va ajunge la încredințare directă către „noua societate”, vom avea proba supremă a unei „colaborări” administrative care nu se mai satură. Termoficarea nu trebuie să fie moneda de schimb pentru liniștea grupurilor de interese care vă gravitează. Râmnicul nu mai vrea „salvatori” de ultimă oră. Râmnicul vrea legalitate, nu regii ieftine pe bani scumpi!

În loc de concluzii,

Oricât de mult ar deranja cele explicate mai sus, în sinea sa, orice om de „bună-credință” știe că nu scriem de dragul de a scrie și nici pentru că nu am avea altceva de făcut. Vedem realitatea așa cum este, nu așa cum ni se livrează. Opinia liberă rămâne un instrument vital, ea are puterea de a deschide ochii, de a genera întrebări și, uneori, de a schimba cursul unor decizii luate în detrimentul cetățeanului. Până la urmă, adevărul nu are nevoie de aprobare, are nevoie doar de curajul de a fi rostit…