• Home »
  • Administratie »
  • FOTO Județul Vâlcea, județul în care gunoiul se îngroapă, se arde sau se aruncă pe albiile pârâielor…

FOTO Județul Vâlcea, județul în care gunoiul se îngroapă, se arde sau se aruncă pe albiile pârâielor…

…asta în timp ce conducerea Consiliului Județean a înregistrat la OSIM marca „Vâlcea – cel mai frumos județ din România”. 

Este incredibil cum conducerea județului se laudă peste tot că avem cel mai frumos județ și de fapt județul Vâlcea, zi de zi, se umple cu gunoi exact în locurile pe unde Rădulescu Constantin, cu siguranță nu a călcat vreodată, dar susține că avem un județ demn de o frumusețe cum în toată România nu există.

Deși gunoiul este îngropat pe dealuri, aruncat pe izlazuri ori pe marginea pârâielor, în pădurile județului, pe marginea drumului, în șanțuri cât mai adânci și situația este cunoscută atât de localnici cât și de edilii care dintr-un motiv sau altul nu beneficiază de un serviciu public în acest sens, Garda de Mediu închide ochii, prefectul nu are soluții, iar președintele județului se mândrește cu județul cel mai frumos din România.

În urma unui articol de presă, în care menționam că de luni, 15 iulie, orașul Băbeni rămâne fără serviciul de salubritate pentru că se refuză din partea conducerii plata facturilor, pe motiv că din bugetul local nu se poate participa la profitul unei societăți, am fost contactați în privat de locuitori din alte zone ale județului.

Un exemplu este comuna Frâncești, iar mesajul sună așa: „la Frâncești de 3 luni firma de salubrizare nu mai ridică gunoiul. Primarul nu a găsit soluții nici până acum, oamenii sunt nevoiți să îl ardă prin grădini. Rușine să le fie”. Alți doi locuitori au dorit să ajungem la fața locului să ne arate unde se „depozitează” gunoiul lor, pentru a putea înțelege cât de grav este ce se întâmplă sub ochii primarului și cu toate astea nu i-a nici o măsură.

Și am fost la fața locului. Toată comuna Frâncești este împânzită de gunoi aruncat pe cursul pârâului Bistrița și Otăsău, prin păduri, prin râpe ori prin locuri unde picior de om nu prea ajunge că nu are ce face acolo, dar să arunce gunoiul că nu are unde, da! Imaginile sunt șocante și ne demonstrează că nu doar locuitorii aruncă gunoiul în aceste locuri, ci și agenții economici, în mormanele respective fiind foarte multe doze de suc, bere, cutii de cafea, PET-uri, ambalaje ori alte deșeuri. Mulți dintre cetățenii comunei Frâncești, spune un localnic, își pun gunoiul în saci, în portbagajul mașinii și-l aruncă în orașul Râmnicu Vâlcea, la bloc unde au apartamente. Cei care au servici în oraș fac același lucru, dar sunt și care îl strâng și de două ori pe lună se duc special la Râmnic să-l arunce, pentru că asta este situația, nu au unde. Cu alte cuvinte, noi râmnicenii plătim și gunoiul din județ și cu siguranță Frâncești nu este singura comună în care se procedează așa.

Paraschiv Daniel: „problema gunoaielor a devenit o problemă critică în județul Vâlcea”

„Atât timp cât forurile superioare, Consiliul Județean și Prefectura, nu se implică să deblocăm situația liciitațiilor în ceea ce privește delegarea sericiului de salubritate, problema gunoiului în județul Vâlcea o să devină o problemă critică și ar trebui găsită o altă soluție pentru o altă groapă de gunoi, având în vedere situația terenului de la roești – nu există drum de acces, sunt proprietăți private, alunecări, sunt foarte multe probleme…ei chiar nu au văzut lucrurile acestea să caute altă locație?… – , insist să se declare stare de urgență…să facem ceva înainte să fie prea târziu, pot apărea focare de infecție, avem copii, ne confruntăm cu situații destul de complicate… avem o situație din punct de vedere sanitar dezastruoasă….au spus că o să facem, că am schimbat conducerea…dar nimic…când au schimbat conducerea (n.r. conducerea ADI Salubrizare) toată lumea a aștepta că se vor întâmpla minuni…nu vor apărea minuni, că la noi minunile țin trei zile….problemele vor continua…sunt unul din cei care i-am sugerat prefectului acest lucru (n.r. stare de urgență) …nu văd o rezolvare în viitorul apropiat…oalele se sparg în capul nostru, a primarilor…nu avem ce să facem… să ne uităm… primăria nu e srl-ul primarului… sunt probleme care ne depășesc…nu țin de noi, țin de alți factori decizionali….ești în funcție îți asumi..nu vor să se implice”… pe scurt ne explică primarul comunei Frâncești – Paraschiv Daniel, care mai adaugă că într-un fel sau altul face față problemelor de la Primăriei, dar gunoiul l-a terminat.

Primăria Frâncești riscă amendă de la ABA Olt

„Contactat telefonic Ștefan Prală – directorul ABA Olt – pentru un punct de vedere, acesta ne spune că „luni dimineața trimit să se verifice, s-au făcut acțiuni împreuna cu prefectura și luna trecută și acum două luni, acțiuni comune, problema este serioasa și se vor duce cei de la inspecție…măsurile se vor lua împotriva primăriei. Ei au obligația, conform legii, îi dăm măsură, stabilim un timp să curețe albia și să ia măsuri să nu se mai întâmple așa ceva, dacă nu curăță vom da amenă. Garda de Mediu are 5 sau 6 inspectori, SGA Vâlcea are 2 inspectori și pentru 89 localități, timp în care primăria are poliție locală, poliție, aparatul lor, inspectori de specialitate și conform legii ei trebuie să se ocupe de acest lucru…dacă este în albia minora luăm măsuri, dacă nu e în GPS că este zona noastră, nu pot să intervin și să dau măsuri la Primărie sau să-l amendez. S-a făcut control la Frâcesti, știu sigur, cu Prefectura, dar verificăm iar luni dimineața. Obligativitatea mea este să mi apăr domeniul pe care îl administrez și să respect legea, să păstrăm apele curate.