Astăzi, demisie liberală pentru deschiderea pârtiei de schi de la Voineasa!

Joi, 11 ianuarie, a avut loc o întâlnire cu directorul pârtiei de schi, reprezentantul societății Acomin, dl. Fodor, unde după mai multe discuții s-a înaintat un draft de contract care aduce câteva modificări la vechiul contract, unul dintre acestea fiind cota de profit care să fie împărțită astfel: 80% să ia primăria Voineasa și 20% Acomin.

Mai mult, astăzi, administrația din Voineasa a primit pe mail-ul oficial informații despre cele discutate și anume, ca reprezentantul de la taxe și impozite să pregătească casele de marcat, calculatoarele și toate celelalte accesorii electronice pentru montarea acestora la pârtie de către Acomin. ”Asta înseamnă că oferta de împărțire a cotei de profit a fost acceptată, iar pârtia de schi poate să fie deschisă în cel mai scurt timp posibil. La ora 12.00 Acomin anunță prin același e-mail că vine să ridice casele de marcat pentru a le monta la pârtie. Deci, se așteaptă Ok-ul de deschidere”, ne informează un cetățean din zonă.

În altă ordine de idei, consilierul PNL ,Popescu Florin, și-a depus demisia. Dealtfel, există foarte multe voci care spun și susțin că în continuare PNL tergiversează din motive lesne de înțeles deschiderea pârtiei, una din dovezi fiind și demisia consilierului mai sus menționat. Nici venirea la Primăria Voineasa a senatorului Bulacu nu a fost chiar una de bun augur, ci mai degrabă una interpretabilă, neexistând un consesn în ceea ce provește pârtia.

Cea mai mare supărare a unora este faptul că prin negocieri ascunse, Buican a susținut în campania electorală pe candidatul PSD la funcția de viceprimar – Mardale Dumitru. Consilierii liberali au fost printre cei care au votat împotriva contractului de participațiune pentru exploatarea pârtiei și în anul 2012, când mai mulți consilieri PNL și-au dat demisia din cauza presiunilor șefilor de partid.

Deci, dacă totul este acceptat, contractul de participațiune pentru pârtie trebuie trecut prin Consiliul Local, să fie validat. Pentru că ei au făcut doar o propunere către Acomin, iar dacă aceștia dau Ok-ul , astăzi trebuie făcută o ședință extraordinară și atunci s-ar ști cu certitudine dacă oficial pârtia se va deschide. Deși, există temeri că o parte din consilieri nu vor vota.

Toate informațiile ne-au fost oferite sub protecția anonimatului

 

Vom vedea!

 

i mai trebuie c