Instalat din nou în fotoliul de prefect după o nouă demostrație de „succesuri” oratorice, Mihai Oprea n-a pierdut timpul! A lăsat deoparte legile și atribuțiile reale ale Instituției Prefectului și s-a lansat direct într-un turneu prin sudul județului: Măciuca, Valea Mare, Diculești, Bălcești, Roșiile și Făurești. Cică se duce „să identifice soluții pentru proiecte”. Adică, mai pe românește, omul își face campanie electorală pe banii și pe motorina statului!
Din discursul de lemn postat cu mândrie pe pagina oficială a Prefecturii, cititorul avizat nu vede altceva decât o gogoriță administrativă. Fraze goale și nicio măsură concretă. Dar dincolo de vorbele goale scrise de alții, se ridică o întrebare uriașă: ce caută un prefect să inventarieze lucrările și contractele primarilor? Să-i amintim domnului Oprea – că poate a uitat în cele șase luni de pauză – ce înseamnă să fii prefect: verifici legalitatea actelor administrative și coordonezi intervențiile în caz de calamități. Atât! Prefectul nu împarte bugetele ministerelor, nu alocă fonduri pentru asfaltări și nu aprobă proiectele de investiții ale primăriilor. Și atunci, de ce se plimbă „noul” prefect din poartă în poartă, de la o primărie la alta? Se pare că răspunsul nu trebuie căutat în ghidurile de administrație publică, ci în culisele celor care au bătut cu pumnul în masă pentru reinstalarea lui. Când gurile rele din târg vorbesc despre sforile trase de Lucian Rădulescu – om cu interese majore în zona de construcții și achiziții –, deplasările lui Oprea capătă o altă semantică. Nu cumva domnul prefect funcționează ca un simplu agent de teren? Nu cumva se duce să afle exact cine, ce și unde are de construit, ca să știe băieții deștepți din spatele scenei la ce licitații să se pregătească? Se pregătește vreo listă electorală? Dacă adunăm la un loc lipsa totală de realizări din primul mandat, figurația din instituție și dorința bruscă de a sta „față în față” cu primarii indiferent de culoarea lor politică, scenariul devine clar ca lumina zilei. Mihai Oprea pare că își măsoară deja pașii pentru o viitoare candidatură sau măcar pentru un loc călduț pe o listă electorală. Problema e că această „prezență în teren” nu se face pe contul lui personal și nici pe bugetul de partid, ci din resursele unei instituții a statului român, creată să garanteze legea, nu să deservească ambițiile sau obligațiile financiare ale unor grupuri private.
În loc de concluzii…
Mihai Oprea ne asigură că „ușa Prefecturii rămâne deschisă”. Îi mulțumim pentru generozitate, dar am prefera ca ușile instituției să fie închise pentru combinațiile de culise și deschise strict pentru lege! Până când noul/vechiul prefect ne va arăta o singură reformă reală făcută de el, noi vom rămâne cu ochii pe fiecare deplasare din județ. Căci una e să fii reprezentantul Guvernului în teritoriu și cu totul alta e să fii băiatul de curse lungi trimis în teren să verifice unde se mai poate băga un contract!