O sesizare publică și un apel disperat vin dinspre comunitate către conducerea Arhiepiscopiei Râmnicului. Credincioșii se plâng că sunt lăsați practic fără nicio cale de acces spre cimitirul și bisericuța Mănăstirii Surupatele, după ce drumul plin de pietriș a devenit un coșmar pentru bătrâni și mame cu copii, iar maicile le-au interzis tranzitarea curții mănăstirii.
„Înaltpreasfinția Voastră,
Venim în fața Înaltpreasfinției Voastre cu sufletul încărcat de durere și de neputință, dar și cu speranța că vocea noastră, a credincioșilor, va fi auzită. Ne adresăm cu respect Episcopiei Râmnicului, rugându-vă să trimiteți reprezentanți la fața locului pentru a analiza o situație profund nedreaptă cu care ne confruntăm la Mănăstirea Surupatele. În prezent, drumul care duce către cimitirul și bisericuța din spatele mănăstirii nu este amenajat, este plin de pietriș și foarte greu de parcurs. Din această cauză, accesul este extrem de dificil pentru persoanele în vârstă și pentru mamele cu copii mici. Pentru a putea ajunge la cimitir, noi, oamenii, foloseam trecerea prin curtea Mănăstirii Surupatele, aceasta fiind o variantă mult mai accesibilă, până când se va amenaja drumul propriu-zis. Din păcate, maicile de la mănăstire ne-au interzis accesul prin curte, blocând astfel și această posibilitate de a ajunge la cimitir. Considerăm că această situație nu este normală și dreaptă față de credincioșii care vor să meargă să aprindă o lumânare sau să se roage. Ne întrebăm cum ar trebui să ajungă persoanele în vârstă și mamele cu copii mici în condițiile în care drumul este impracticabil și singura cale de acces ne-a fost interzisă? Nu cerem privilegii și nici favoruri, ci doar respect, înțelegere și posibilitatea de a ajunge la biserică ca orice credincios, pentru a ne ruga. Vă rugăm respectuos să trimiteți reprezentanți ai Episcopiei pentru a verifica la fața locului și a ni se permite accesul prin curtea mănăstirii, cel puțin până la amenajarea unui drum accesibil tuturor. Sperăm că Episcopia se va sesiza cât mai curând și nu va lăsa credincioșii să nu poată ajunge la biserică. Vă mulțumim!”, se arată într-o postare publică.