Loading

La Prefectură a fost înregistrat un Memoriu cu valoare de rechizitoriu, semnat de președintele Sindicatului „Drumuri Județene Vâlcea”, Ion Pătru. Documentul intră oficial pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social din data de 22 septembrie 2026, dată la care conducerea Consiliului Județean Vâlcea și cea a Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) sunt somate să dea explicații.

Faptele reclamate de sindicat nu sunt o surpriză, ci confirmarea oficială, punct cu punct, a dezvăluirilor pe care le făceam încă din luna februarie 2026. Falimentul spre care se îndreaptă RAJDP Vâlcea este un dezastru anunțat și patronat direct de președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu. Arătam atunci cum Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Vâlcea devenise o simplă pușculiță cu roți și decor pentru clipurile de promovare ale județului, trimisă la licitații doar ca să piardă în fața firmelor de casă. Astăzi, Memoriul oficial aflat pe masa prefectului transformă avertismentele noastre din februarie într-o certitudine administrativă devastatoare. În timp ce conducerea județului prezenta utilaje strălucitoare pe post de muzeu tehnic bine întreținut, în spatele porților închise ale Regiei se instala falimentul. Ne întrebam atunci cine câștigă din retragerea Regiei proprii în favoarea privaților din Slatina. Răspunsul din memoriul sindical arată nota de plată a acestui joc politic. 179 de muncitori care întrețin peste 1.000 de kilometri de drumuri județene au fost aduși la limita subzistenței.

Muncitorii de la drumuri nu au mai văzut salarii de două luni calendaristice, acumulând salarii neachitate. Tichetele de masă au fost tăiate complet în ultimele șase luni, iar ajutoarele sociale promise încă din anul precedent au rămas doar pe hârtie. În total, fiecare salariat are de recuperat o sumă ce depășește pragul de 20.000 de lei, bani fără de care familiile drumarilor nu mai au din ce își plăti utilitățile sau hrana. Oamenii care toarnă asfalt fierbinte în zgomot și praf sunt lăsați să lucreze fără echipamente de protecție, fără igienizante și fără alimentele de protecție prevăzute de lege. În timp ce angajații sunt lăsați să muncească pe stomacul gol, la nivelul conducerii Regiei și al Consiliului Județean se trăiește într-o opulență sfidătoare. În timp ce fondurile pentru salariile drumarilor dispar, structurile de conducere beneficiază de autoturisme de serviciu noi, telefoane de ultimă generație, abonamente costisitoare și spații de lucru dotate la standarde de lux. Este modul cinic prin care administrația Rădulescu își răsplătește apropiații, condamnând în același timp baza operativă la sărăcie și umilință zilnică.

Mai mult, Regia se află în pragul executării silite din cauza datoriilor uriașe acumulate către bugetul de stat și către furnizorii privați. Lipsa unor contracte reale de lucrări și folosirea utilajelor proprii pe post de recuzită au blocat capacitatea financiară a instituției. Verificările Curții de Conturi și blocajele cu ANAF planează ca o amenințare iminentă asupra viitorului Regiei, în timp ce Consiliul Județean continuă să redirecționeze fluxul de bani către firmele partenere. Liderii sindicali au transmis un mesaj fără echivoc autorităților județene, deoarece perioada promisiunilor fără acoperire s-a încheiat. La ședința Comisiei de Dialog Social, din 22 septembrie, oamenii refuză să mai primească explicații generale și cer un calendar ferm de plată a celor 20.000 lei/salariat, alături de convocarea unei adunări generale extraordinare cu participarea reprezentanților statului, a parlamentarilor și a presei. Dacă banii cuveniți prin muncă nu vor ajunge în conturile drumarilor, protestele spontane vor părăsi șantierele abandonate și se vor muta direct în fața Consiliului Județean Vâlcea.

Memoriul depus, vineri 18 septembrie, vine la aproximativ trei săptămâni de la memoriul anterior transmis Instituției Prefectului și are la bază faptul  că, în această perioadă, „nu s-a produs nici o evoluție favorabilă care să conducă la soluționarea problemelor semnalate sau măcar la diminuarea acestora. Dimpotrivă, situația s-a agravat, iar nivelul de nemulțumire și de nesiguranță în rândul angajaților a crescut considerabil”.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.