Loading

Un patron al unui Pub din Râmnicu Vâlcea împreună cu câţiva clienţi au vrut să sfideze restricţiile din această perioadă şi s-au ales cu sancţiuni în valoare totală de 35.000 lei.

Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri, 27 noiembrie a.c., în jurul orelor 23.30, când echipajul de jandarmerie aflat în serviciu pe strada Lucian Blaga din Cartierul Ostroveni, a auzit gălăgie din interiorul unui Pub. Aparent, la terasa Pub-ului nu se afla nicio persoană, dar la o privire mai atentă, printr-o fereastră deschisă, jandarmii au observat că în spatele terasei exterioare, vizibilă trecătorilor, se afla o altă terasă închisă, în care câţiva clienţi se distrau.

La solicitarea jandarmilor de a deschide uşa Pub-ului, patronul a refuzat, ulterior retrăgându-se în bar cu clienţii şi angajaţii. După o oră de negocieri, patronul a lăsat jandarmii să intre in Pub, unde s-a procedat la interceptarea şi legitimarea celor prezenţi. Astfel, 17 persoane cu vârste cuprinse între 18-40 de ani au primit sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 32.000 lei pentru circulația persoanelor în intervalul orar 23.00-05.00, în locurile în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă, iar patronul Pub-ului a fost sancţionat contravenţional cu suma de 3000 lei pentru nerespectarea suspendării activităţii operatorilor econimici în intervalul orar 21.00-05.00.

Pentru a evita astfel de situaţii, vă rugăm să respectaţi măsurile de restricţii din această perioadă!

Comunicat de presă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.