Loading

…și facem referire strict la candidata Maria Carmen Preda, fost viceprimar la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în legislația 2016-2020, perioadă în care (din 2018) a început și construcția conacului, iar astăzi în mare parte terminată. Curios de repede, așa este ?

Deși candidata PMP, pentru Camera Deputaților, are o campanie vizibilă atât în spațiul online cât și în municipiu, județul fiind străbătut de alți candidați ai acestei formațiuni politice, financiar Preda Carmen nu poate justifica cheltuielile cu această campanie. Concret, cine a plătit de fapt toate afișele, pliantele, broșurile și alte cheltuieli importante într-o astfel de campanie ? Așadar, observăm că fără pic de jenă și ignorând faptul că nu poate justifica cheltuielile, pozează într-un candidat apreciat, onest, exact cum o descrie și edilul în clipul electoral.

Gutău Mircia îi face Mariei Carmen Preda un serviciu sau un deserviciu, promovând-o ?

Edilul Râmnicului a cunoscut-o în 2016, potrivit propriilor declarații, din prima acordându-i încredere totală și apreciind-o pentru bunul simț de care a dat dovadă, susținând că dacă altă dată s-a înșelat în privința anumitor persoane, în privința ei nu s-a înșelat ! Vedem că nu ! Ea a semnat și conacul s-a realizat !

„Un om care a plecat de jos, un om modest, un om care și-a cunoscut lungul nasului și apreciez foarte mult la ea faptul că a reușit în permanență să se facă plăcută în fața oamenilor. Are vocație pentru administrația locală ( știe să ridice „conace” !!! ) și merită să se implice și la nivel național. Un om care a plecat de jos și știe ce este greul, un om care este apropiat de cetățenii municipiului trebuie să ne reprezinte cu adevărat”, mărturisește edilul, fiind convins că dacă va ajunge în Parlamentul României nu va uita niciodată de unde a plecat.

Păi nici când a ajuns viceprimar nu a uitat de unde a plecat, dorind să obțină mult peste ceea ce financiar își poate permite. Și nu comentăm despre apartamentul din București, despre care se tot vehiculează că este luat pentru domnișoara Preda, pentru că nu deținem alte informații în afară de aceasta.

Și uite așa, clipul electoral, în care edilul o ridică în slăvi, la final, oferă spre deliciul tuturor și o scurtă intervenție vocală a domniei sale. Trei cuvinte a spus și ea la final și nici acestea corect – „mergeți la vot pe 6 decembrie și vei votați locul 1 pe buletinul de vot”, iar clipul e public și oricine poate auzi acest mesaj. Cred că este pentru prima dată când o auzim că spune și ea ceva tocmai acum, și o face cu greșeli, iar directorul ei de campanie aprobă dezacordul publicându-l și făcându-i, iată, un deserviciu. Interesul poartă fesul ! – ar spune cineva…

Și nu suntem răi. Suntem doar atenți la detalii, mai ales că vorbim despre o „candidată” care a stat 4 ani de zile în administrația locală și nu a scos nici un cuvând, activitatea ei reducându-se la ascultarea supremă a celui care i-a dat votul de încredere, oferindu-i funcția de viceprimar și astăzi pe cea de candidat la Camera Deputaților. Dar campania ? Cine îi plătește campania? Maria Carmen Preda nu are bani. Studiați-i declarația de avere publicată, postată la finalul articolului, și o să vă convingeți singuri.

Cu ce tupeu vine această „candidată” și ne cere votul, în condițiile în care pleacă deja cu stângul din administrația locală ? Pentru cei care au uitat, pot RECITI articolul cu privire la conacul ridicat în nici 2 ani de zile, terenurile achiziționate tot în 2 de zile și la mașina de lux achiziționată după campania de la localele din 2016 (aproape 20.000 euro) și pe care o conduce, dar nu o are trecută în declarația de avere, chiar dacă este pe numele soțului.

Maria Carmen Preda nu merită să ajungă deputat atâta timp cât NU poate oferi explicații cu privire la situația financiară care i-a permis să-și ridice conacul, situație financiară care nici acum NU îi permite să-și susțină campania electorală. NU MERITĂ!

ATENȚIE CE VOTAȚI, DRAGI VÂLCENI ! VOTAȚI PMP, VOTAȚI EXTINDEREA AVERII A MARIEI CARMEN PREDA ! VOTAȚI PSD, VOTAȚI INCOMPETENȚA, VIOLENȚA, DAR ȘI AFACERILE PENTRU GRUPUL DE INTERESE ! GÂNDIȚI-VĂ BINE CE VOTAȚI !

MAI PUTEȚI CITI

HOȚIE la drumul mare! CONACUL VICESEI PREDA făcut de RALUNIC – constructorul Primăriei, cu binecuvântarea lui Gutău

VICESA Preda Carmen din nou SUSPECTĂ de fapte PENALE…

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.