65 total views

Dacă se vor simţi şi alţii vizaţi, în afară de cei menţionaţi în articolul de mai jos, le aducem la cunoştiinţă, că îi cam ştim pe toţi şi tuturor le va veni rândul. Unul, chiar ieri, a „furat-o” şi s-ar putea să nu mai scape.

Permutări de trupe în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Vâlcea. Trei aleşi locali îşi vor pierde în luna august calitatea de consilieri. PPDD-işi Iulian Voicu, consilier local independent, plecat de la PPDD, şi fostul său coleg de partid consilierul judeţean Teodor Trancă, fostul prim-procuror al judeţului Vâlcea, ambii slujitori ai justiţiei, îşi vor pierde calitatea de consilieri în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma unor condamnări penale cu suspendare.

Trancă şi Voicu out din viaţa publică… Panduraşu mai stă o tură

voicuMagistraţii au decis că o persoană condamnată penal nu mai are dreptul să deţină funcţii publice pe o perioadă de doi ani de zile. Avocatul Iulian Voicu a fost condamnat (… să se înveţe minte…) pentru o infracţiune comună, a fost prins la volan sub influenţa băuturilor alcoolice în timp ce ducea la hotel un grup de invitaţi ai Executivului Primăriei.

 

TrancaFostul prim-procuror Teodor Trancă a fost condamnat la închisoare cu suspendare sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, în favoarea omului de afaceri vâlcean Ovidiu Ciogescu. Procurorul şi-a băgat picioarele în lege şi a luat şpagă de la articole electronice la instalaţii sanitare. Consilierul Adrian Panduraşu, cel mai rapid traseist al Consiliului Local, a trecut prin două partide în 6 luni de zile. Acesta riscă să-şi piardă calitatea de consilier local dacă primarul Gigi Matei revine asupra deciziei de retragere a sprijinului politic.
În prezent, Panduraşu papă lunar o pâine de vreo 800 lei datorită primarului Matei care i-a iertat trădarea şi-l menţine în CL mai de milă, mai de silă. Rămâne de văzut până când. Pesediştii au calculat şi le-a ieşit cu plus dacă-l dau afară, mai ales după plecarea forţată a lui Iulian Voicu.

Distribuie

Un comentariu

  1. Un fost prim procuror și un avocat condamnatiidefinitiv de instante și mai sunt consilieri județean sau local,amandoi doreau sa devina unul viceprimarul orasului,ir celalalt vicepreședintele C județean Vâlcea, va dă-ți seama cine era condus orașul sau județul de 2 penali……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.