40 total views

Executivul va demara, în perioada următoare, consultări cu partenerii sociali vizând noua lege a salarizării. Senatorul PSD Laurenţiu Coca, membru al Comisiei de Muncă, Familie, Protecţie Socială şi a Persoanelor Vârstnice din Senat, susţine că legea va aduce echitate în sistemul bugetar.

coca-laurentiu

„Principala prioritate a Guvernului în perioada următoare este legea salarizării sectorului bugetar şi vor începe din această săptămână consultări cu partenerii noștri sociali, astfel încât să se poată finaliza la sfârșitul lunii septembrie legea salarizării pentru sectorul bugetar. Salarizarea trebuie să fie la același nivel indiferent că este vorba de puterea legislativă, executivă sau judecătorească. Noua viziune pe care o are Guvernul în ceea ce privește salarizarea, este de a avea o echitate în sistemul bugetar în motivarea personalului și într-adevăr viziunea cu care venim poate fi considerată și este un factor de combatere a corupției”, a declarat senatorul Laurenţiu Coca. Parlamentarul vâlcean a punctat faptul că România înregistrează creştere economică: După veștile bune de la ‎INS în trimestrul I din 2015 avem creștere economică de 4,3% față de același trimestru din 2014 (serie brută), un ‎PIB cu 1,5% mai mare față de trimestrul precedent. Din nou, o confirmare că avem printre cele mai bune rezultate din ‎UE. Datele reale ne arată că economia se dezvoltă în mod susținut și ne îndreptăm spre o creștere record anul acesta. Ceea ce demonstrează că toate măsurile pe care le luăm sunt viabile. România nu este Grecia. Guvernul a făcut curat și are înregistrată performanță din punct de vedere economic, dar și din punct de vedere al impactului social la nivelul cetățenilor ca urmare a măsurilor adoptate. Tot ceea ce înseamnă studii și prognoze și ceea ce spun analiștii economici demonstrează foarte clar că avem o sustenabilitate din punct de vedere al situației economice și sociale”, a concluzionat parlamentarul social-democrat vâlcean.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.