Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti a venit la Vâlcea într-o scurtă vizită. Ce-o fi căutat la noi franţuzul rămâne o dilemă destul de mare ca şi cea a lui Nenea Iancu cu neamţu-n Bulgaria. Ajuns într-un judeţ unde investiţiile au fost alungate prin grija foştilor edili, iar vechile combinate sunt pe punctul de a lua calea laminoarelor şi topitoriilor di Turcia, francezul nu a transmis niciun mesaj clar. În afară de „mai promovaţi şi voi ceramica de Horezu” şi „avem de gând să relaţionăm pe plan sportiv şi educativ” Gustin nu le-a oferit primarului de reşedinţă capitală de judeţ, preşedintelui de Consiliu Judeţean ori prefectului nimic concret.
Asta nu înseamnă că gazdele nu s-au grăbit să se laude în stilul mioritic cu bogăţiile judeţului: „Uite noi avem ape curgătoare, păduri semi defrişate, turism balnear fără turişti şi pământuri nemuncite sau muncite prost. Nu-i aşa că aţi vrea şi voi o felie din toate acestea”. Bietul ambasador s-o fi crucit, venit într-o vizită de curtoazie, la invitaţia vreunui amic cu rădăcini vâlcene sau doar pentru a-şi umple agenda de lucru, Philippe Gustin s-a trezit în mijlocul unei grămezi de rugby pe post de minge. Şi nici măcar nu se auzea fluierul vreunui arbitru aşa cum era obişnuit de la meciurile „Cocoşilor Galici”. Săracul om va poposi în Vâlcea data viitoare cu o punguţă cu mărgele colorate şi niscaiva oglinzi pentru a potoli băştinaşii avizi de iz de investiţii cu capital străin.
Pe lângă uimirea pe care o fi simţit-o oaspetele francez în faţa incapacităţii administratorilor publici de a gestiona resursele naturale ale zonei, lipsa de diplomaţie şi de tact îşi va spune cu siguranţă cuvântul în dezvoltarea oricărei relaţii economice cu parteneri străini. Nimeni nu va veni să investească temeinic într-un land al sărăciei, unde şi autorităţile par mânate de disperare atunci când se aşează la dialog.
Managerii de afară preferă parteneri stabili, nu proiecte fanteziste schiţate pe un şerveţel pe colţul biroului. În noiembrie 2012, guvernanţii solicitaseră o evaluare a resurselor umane şi materiale pe fiecare judeţ pentru a întocmi planuri de dezvoltare în funcţie de acestea. Are cineva idee cât teren putem pune la dispoziţie unui investitor major în agricultură, ştie cineva cât putem exploata din pădurile noastre fără a ne fura singuri căciula? Eu nu am mai auzit nimic despre aceste raportări.