36 total views

Între cei 14 candidaţi pentru alegerile prezidenţiale, cel mai convingător este reprezentantul în competiţie al Alianţei PSD – UNPR – PC.

VICTOR – VIOREL PONTA, 42 de ani, este preşedinte al Partidul Social Democrat din februarie 2010, deputat de Gorj şi, din mai 2012, prim-ministru al României. Este căsătorit cu Daciana Sârbu, europarlamentar, şi are doi copii. Absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, Victor Ponta a fost, până în 1998, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti, iar între 1998 şi 2001, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Jusţiţie, secţia Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică. Între 2000 şi 2001 a ocupat funcţia de coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor.

A intrat în politică în 2001, la invitaţia lui Adrian Năstase, cel care îl asemăna la un moment dat cu Titulescu, fiind cooptat în echipa guvernamentală pe postul de şef al Corpului de Control, funcţie pe care a deţinut-o până în 2004, când a fost numit ministru delegat pentru Controlul Implementării Programelor cu Finanţare Internaţională şi Urmărirea Aplicării Acquis-ului Comunitar. Victor Ponta s-a regăsit şi în primul cabinet al lui Emil Boc. În decembrie 2008 a fost numit ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, poziţie pe care o părăseşte în octombrie 2009.

Ascensiunea în interiorul PSD 

În 9 ani de zile a ajuns preşedintele PSD. A ocupat mai întâi funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PSD (2002), iar, patru ani mai târziu, în 2006, a devenit vicepreşedinte al PSD. În 2010 a câştigat şefia PSD, învingându-l la Congresul partidului pe Mircea Geoană, cel care pierduse, cu un an în urmă, la o diferenţă extrem de mică alegerile prezidenţiale în faţa lui Traian Băsescu. Din 2011, în urma creării alianţei dintre PSD, PNL şi PC, devine co-preşedinte al Uniunii Social Liberale (USL), alianţă care a rezistat până în februarie 2014. În luna mai 2012, Victor Ponta a fost numit prim-ministru al României, după ce Guvernul Ungureanu a căzut în Parlament prin adoptarea moţiunii de cenzură iniţiată de USL. A fost reconfirmat preşedinte al PSD la Congresul partidului din 19-20 aprilie 2013.

Ca parlamentar

Victor Ponta se află la al treilea mandat. În 2004, devenea unul dintre cei mai tineri parlamentari români, fiind ales deputat de Gorj. Ca membru al Legislativului, în timpul guvernării Tăriceanu, s-a făcut remarcat ca susţinător al introducerii votului uninominal. Adept al sistemului propus de Pro-Democraţia, a negociat în numele PSD în primăvara lui 2007 introducerea acestui tip de scrutin agreat iniţial de toate partidele. Cu Victor Ponta la butoane, PSD a fost, alături de PNL, în 2012, iniţiatorul celei de-a doua suspendări a lui Traian Băsescu. Însă ca şi la prima suspendare din 2007, declanşasată de scandalul “Bileţelul roz”, şeful statului nu a putut fi demis la referendum.

Una dintre disputele dintre cele două palate a fost legată de tema reprezentării României la Consiliul European, premierul fiind susţinut de Parlament, iar preşedintele de Curtea Constituţională. Un alt scandal care l-a avut în prim-plan pe Victor Ponta a fost declanşat în 2012, la scurt timp după instalarea în funcţia de premier, când a fost acuzat în revista “Nature” că şi-a plagiat lucrarea de doctorat. După verdictul de plagiat dat de mai multe comisii, Consiliul Naţional de Etică a decis pe 18 iulie 2012 că Victor Ponta nu a plagiat.

Potrivit declaraţiei de avere

Victor Ponta deţine un teren intravilan în comuna Baia de Fier, judeţul Gorj, ce are o suprafaţă de 1.371 de metri pătraţi. De asemenea, are patru locuinţe – trei apartamente şi o casă, două din apartamente fiind dobândite prin lichidarea patrimoniului deţinut de Cabinetul de Avocat “Ponta Victor Viorel”. Deţine două automobile, un Citroen, cumpărat în 2012 prin leasing, şi un Fiat, dobândit în 2010, tot din patrimoniul fostului cabinet de avocatură, iar conturile sale numără o sumă cash de 56.678 euro. Ca salariat al statului român, Victor Ponta a câştigat anul trecut 74.208 lei, echivalentul unei medii lunare de 6.184lei.

Victor Ponta a fost primul candidat prezidenţial care a făcut public un program electoral sustenabil, curajos şi echilibrat, menit să propulseze România în economia de top a Uniunii Europene.

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.