35 total views

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea funcţionează din nou la capacitate redusă după ce secţia OXO, secţie repornită în luna septembrie 2014, a fost închisă vineri din lipsă de materie primă. Societatea ar fi trebuit să funcţioneze în acest moment la 40 % din capacitate.

Potrivit sindicaliştilor, secţia s-a închis pentru că Oltchim a rămas fără materie primă, compania Lukoil sistând livrările de propilenă din cauza problemelor financiare pe care combinatul le are în acest moment. „Secţia oxo-alcooli a fost închisă în 2012 şi repornită în septembrie 2014. Din păcate, speranţele noastre au fost doar un balon de săpun pentru că secţia a fost închisă din nou în urmă cu trei zile. Nu mai avem materie primă. Secţia a funcţionat doar trei săptămâni, instalaţiile au fost repornite cu mari greutăţi, nici angajaţii nu credeau că vor mai funcţiona după atâta timp”, declară Emil Ghioca, vicepreşedintele sindicatului Victoria Oltchim. Administratorii combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea se întâlnesc luni cu reprezentanţii Lukoil pentru a ajunge la un acord. Sindicaliştii spun că, dacă nu se vor găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor financiare cu care se confruntă societatea si repornirea instalatiilor, angajaţii vor relua protestele. „Oamenii sunt foarte supăraţi şi sunt gata să reia protestele. În acest sens, am avut deja discuţii cu sindicatele Unirea, de la Arpechim Piteşti, şi Solidaritatea, din cadrul Secţiei Transporturi. E posibil ca şi persoanele disponibilizate din combinat să ni se alăture”, mai spune Emil Ghioca. Din cauza închiderii secţiei oxo-alcooli, capacitatea de producţie a Oltchim a scăzut din nou la 27 %. Peste 930 de oameni din Vâlcea şi Argeş au rămas fără locuri de muncă după ce combinatul a intrat în insolvenţă, la începutul anului 2013. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei, societatea va fi scoasă din nou la privatizare, la mijlocul lunii decembrie.

sursa/adevarul.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.