Loading

SCRISOARE DESCHISĂ – “Casa Olănescu” – monument reprezentativ al vâlcenilor

Domnule Primar Mircia Gutău,

Prin această scrisoare dorim să vă reamintim de “Casa Olănescu”, parte esenţială a “Ansamblului Inăteşti”, ansamblu istoric reprezentativ pentru cultura şi istoria vâlceană. În momentul de faţă este abandonată, ignorată de autorităţi şi într-o stare avansată de degradare.
Casa Olănescu este monument istoric din secolul al XVIII –lea protejat de lege şi un reper arhitectural local important. Vâlcea a pierdut în perioada 1945 – 1989, în timpul comunismului, mai mult de 90% din clădirile reprezentative pentru urbe prin neglijenţa şi demolări succesive…
În aceste condiţii vâlcenii şi oraşul nu îşi permit să piardă încă un monument istoric reprezentativ pentru oraş, monument care restaurat ar putea deveni un obiectiv turistic local.
Dat fiind faptul că din data de 02.11.2007 Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin protocolul semnat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, devine proprietarul “Ansamblului Inăteşti” din care face parte şi “Casa Olănescu”, se subînţelege faptul că primăria este răspunzatoare pentru soarta acestui imobil. Conform Legii 422/ 2001 care are în vedere protejarea monumentelor istorice, este responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale să aloce resurse financiare pentru protejarea monumentelor aflate pe domeniul public sau privat al unităţilor administrativ teritoriale. Acestea sunt două dintre motivele pentru care dumneavoastră, respectiv Primăria Râmnicu Vâlcea ar trebui să acţioneze imediat pentru salvarea şi conservarea monumentului. S-au tras numeroase semnale de alarmă, atât în presa locală, în articole care au punctat corect situaţia monumentului, cât şi în sesizările primite de la DIRECŢIA JUDEŢEANă PENTRU CULTURĂ ŞI PATRIMONIU NAŢIONAL VÂLCEA (“Obligaţiunea privind folosinţa monumentului istoric nr.1/ 2011 – Ansamblul Inăteşti”)… Este necesar să acţionaţi în interesul vâlcenilor şi să salvaţi acest monument istoric important pentru cultura ăi identitatea vâlceană.

ÎN CONCLUZIE:
Vă rugăm să discutaţi cazul în regim de urgenţă în Consiliul Local, să consultaţi organismul profesional cu atribuţii în această chestiune şi să propuneţi alocarea de fonduri pentru restaurarea monumentului cât mai curând posibil.

Ec. Andrei Gheorghiu
Preşedinte USR VÂLCEA

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.