40 total views

După ce, în 2007 şi 2012, s-a dorit suspendarea preşedintelui, Traian Băsescu, acum se încearcă si a treia suspendare a acestuia. Călin Popescu Tăriceanu se bazează pe social-democraţi pentru suspendarea preşedintelui, încă în funcţie, fapt ce le dă motiv aleşilor Uniunii să nu fie de acord cu aceasta deşi, aceştia fac încă, parte din Guvernul Ponta.

Chiar dacă acesta mai are doar trei luni de mandat, Ponta şi Tăriceanu nu-şi găsesc, se pare locul, până ce preşedintele nu va fi suspendat. De ce se tem Ponta şi Tăriceanu? Este simplu! De turul doi la prezidenţiale. Atât Ponta cât şi Tăriceanu îşi doresc controlul pe turul doi de la Cotroceni, temându-se ca situaţia din 2009, când acesta a caştigat al doilea mandat datorită voturilor din Diaspora, să nu se repete. Iar cine l-a ajutat pe Băsescu să câştige atunci alegerile ( ştiţi voi cine…), pe lângă voturile din Diaspora, să-i ajute de această dată pe ei, pe social-democraţi. Aşteptăm, data de 23 septembrie, să vedem dacă a treia suspendare va fi câştigată de Putere. Iar dacă în plen, la data mai sus menţionată, se va vota suspendarea, în ordinea Constituţională, locul preşedintelui ca şi preşedinte interimar îi revine preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Avem o singură întrebare: cui foloseşte suspendarea lui Traian Băsescu, suspendare care se vrea pentru că acesta a încălcat Constituţia? In acelaşi timp, social-democraţii încă nu au fapt concret, al încălcării acesteia.

Ca o concluzie, suspendarea îi aduce lui Băsescu, timp necesar să se ocupe de campania prezidenţială, lucru pe care poate Ponta şi Tăriceanu nu l-au luat în calcul. Se poate oare ca suspendarea mult dorită să le cauzeze candidaţilor la prezidenţiale?

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.