Loading

….și se vorbește în spațiul public că implicată ar fi Primăria Drăgoești, obiectul perchezițiilor fiind un iaz piscicol care nu ar întruni condițiile legale de construire și/sau folosire.

În urma comunicatului și a informațiilor primite pe surse, am încercat să aflăm mai multe, dorind să știm cu adevărat dacă UAT Drăgoești este instituția, singura de altfel, unde s-au făcut perchezițiile sau nu. Concret, să vedem despre ce prejudiciu este vorba, despre ce neîncasări ori care este fapta administrativă de corupție. Așa cum era firesc, l-am contactat pe primarul comunei Drăgoești, Gheorghe (Bebe) Melente, dar acesta, toată seara a avut telefonul scos din priză.

Așadar, Direcția Generală Anticorupuție (DGA), joi 3 martie 2022, a dat publicității un comunicat de presă privind perchezițiile pentru probarea unor infracțiuni în legătură cu presupuse prejudicii aduse bugetului unei primării, prin administrarea nelegală a unui lac de acumulare de pe râul Olt.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție cu referire la protecția mediului înconjurător și delapidare, săvârșite în perioada 2018 – 2022, privind neîncasarea unor venituri de la bugetul local al unei unități administrative teritoriale și administrarea, respectiv folosirea nelegală a unui lac de acumulare de pe râul Olt.

În cursul zilei de 3 martie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instituția competentă, s-au efectuat 33 de percheziții domiciliare, dintre care 6 sunt efectuate de polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticoruptenie – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea, iar restul de 27 de către polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea, pe raza județelor Vâlcea și Olt. Trei dintre aceste percheziții sunt efectuate la sediul unei instituții publice, iar celelalte la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. Tot în cursul zilei de joi, mai multe persoane au fost conduse cu mandat de aducere pentru audieri la sediul unității de parchet. În cauză, se beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea și Grupării de Jandarmi Mobilă “Frații Buzești” Craiova.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.