772 total views

….atunci promovați cu nume și ziarele care publică comunicatele de presă, dar le publică pe banii lor! Tot un ajutor pentru vecinii noștri ucrainieni este și munca noastră.

Încă trei refugiaţi din Ucraina au ajuns în adăpostul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Foarte bine! Trebuie să fie ajutați și apreciem efortul tuturor instituțiilor implicate, și nu numai, în acest demers, dar asta nu înseamnă că administrația locală are autoritatea de a se transforma în agenție de publicitate.

A promova pe pagina oficială a Primăriei societățile comerciale care ajută, doar pentru că au pus la dispoziție: unul produse de patiserie, altul masa caldă, încă unu că repară mașina și altul că le plătește motorina, este interpretabil și sub nici o formă în bine. Sperăm să nu vedem mai târziu un proiect de hotărâre că municipalitatea trebuie să achite ajutorul oferit de privații x sau y.

Am putea spune că societățile respective ori „au obligat” Primăria să le facă publicitate pentru ajutorul oferit, distribuirile pe acest subiect sensibil fiind masive și astfel își fac gratuit publicitate, ori Primăria are în vedere alte interese, folosindu-se de necazul vecinilor ucrainieni. Când ajuți nu te lauzi! Nu este administrativ, să nu spunem altfel, ca executivul local să publice un comunicat în care să spună că societatea x plătește 400 lei conbustibilul mașinii! Una este să dai publicității un comunicat de presă în care tu, administrație locală, pui la dispoziție pentru refugiați locuri de cazare în clădirile care-ți aparțin, etc, etc, și există și societăți comerciale care ajută, și alta e să le faci public numele ori sumele de bani cu care au contribuit!

Până la urmă se pune și întrebarea: cine a apelat la aceste societăți? Cum? De ce? Cine i-a anunțat pe ei că pentru ultimii refugiați trebuie de exemplu motorină, ca societatea de bijuterii să se ofere să plătească ea acest combustibil? Cum s-a ajuns la societatea x care le va repara mașina, că refugiații sigur nu știau de ea? Cine a apelat de fapt la aceste societăți și care este scopul cu adevărat? Nu am văzut nici un comunicat de presă oficial din care să reiasă faptul că societățile x, y, z și-au arătat disponibilitatea de a ajuta, în caz că va fi nevoie. Este evident că cineva manageriază ajutorul, dar, dpndv, greșit! Ne dorim să nu mai vedem astfel de comunicate din care extrem de ușor se pot trage alte concluzii, unele care nu fac cinste Primăriei Râmnicu Vâlcea și implicit conducerii acesteia.

Comunicatul oficial!

Miercuri la amiază, o familie de trei persoane refugiată din Odessa a ajuns în adăpostul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea de la internatul fostului liceu ”Oltchim”. În fuga lor de război către rudele pe care le au în Germania, aceştia s-au confruntat cu o defecţiune majoră la motorul maşinii cu care se deplasau, fiind nevoiţi să oprească în staţia de carburanţi….?…. de pe Calea Bucureşti. De acolo, au fost aduşi la adăpostul din bulevardul Nicolae Bălcescu de către coordonatorul local al acestei companii, care aflase de pe reţelele sociale de iniţiativa Primăriei municipiului. Cei trei ucraineni – soţ, soţie şi un fiu de vârsta adolescenţei – au fost cazaţi imediat în două camere, li s-au pus la dispoziţie produse de igienă personală de primă necesitate furnizate de Crucea Roşie Vâlcea, cozonaci şi produse de patiserie de la..?.. şi vor primi o masă caldă pe zi preparată de Restaurantul ….?… Prin intermediul …..?….. și …..?….., motorul a cărui chiulasă a fost avariată va fi reparat gratuit, iar peste câteva zile necesare intervenţiei în service, familia de refugiaţi va putea să îşi continue drumul în siguranţă, ……?…… asigurând combustibil în valoare de 400 de lei.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.