2,336 total views

…dacă mai are o umbră de bun simț. În ultimele luni am vorbit foarte mult despre teatru, la general, cu oameni din teatru, evident. Am înțeles că actorii/artiștii, oamenii de teatru vor să fie conduși de oameni din această profesie pentru că au un limbaj comun, lucru ce poate duce la idei manageriale de un nivel ales, chiar dacă nu mereu această legătură are și rezultate pe măsură. Avem în România teatre despre care nu s-a mai auzi nimic (artistic) de ani de zile sau teatre care cred că își cunosc publicul, dar nu dezvoltă nimic și se complac în inactivitate.

Instituțiile publice numite teatre sunt subvenționate din banul public, iar ideea că un scop al managerului ar fi să se lupte pentru încasări cât mai mari e pe cale de dispariție, mai ales în condițiile în care acestea nu funcționează prin concurență reală. În orașul nostru Teatrul Municipal „Ariel” și Teatrul „Anton Pann” nu pot fi numite teatre concurențiale, fiecare fiind bugetat diferit, adică de la două instituții care activează separat, cu bugete separate. „Ariel” este subvenționat de Primăria Râmnicu Vâlcea și „Anton Pann” este subvenționat de Consiliul Județean. Mai mult, managerii acestora nu au fost în stare să pună în scenă măcar un spectacol în care actorii să joace împreună, deși regulamentul de funcționare obligă la așa ceva. Concurență zero! Este adevărat, argumentul e destul de subțire, dar rămâne ideea că publicul poate fi pierdut, la ambele. Lipsa de profesionalism se vede și la teatrul municipal și la cel județean.

Acum, ce credeți, mai oferă și altceva teatrele noastre, publicului lor, în afară de spectacole? Noi spunem că da ! Avem un caz concret la Teatrul Municipal „Ariel” care, în curând, va ieși la rampă nu cu un spectacol de anvergură, ci cu un scandal de amploare care tot stă să mocnească de luni întregi și care va arunca în aer definiția cuvântului – cultură. Un cuvânt care definește o persoană ce are un nivel intelectual ridicat și pe care nu-l vedem la managerul acestui teatru municipal.

La Teatrul „Ariel”, managerul Popescu Gabriel deși ar trebui să ne demonstreze că, prin managementul pe care îl asigură acestei instituții de cultură, face artă și nu bani, de fapt, ne demonstrează că face bani și nu artă. Într-un teatru cheltuirea eficientă a bugetului este răspunderea managerului și tot el se implică și în atragerea altor fonduri extrabugetare. N-am văzut și nu am auzit de așa ceva la acest manager, dar din toate discuțiile purtate cu terți, pentru el primează interesele de grup, banii și nu arta.

Când spunem că face bani ne referim la salariul lui nemeritat și piese regizate de fiul său cu un cost mult peste alte producții. Popescu nu pune pe primul plan bunul mers al acestei instituții de cultură, ci scandalul, intriga, bârfa, desconsiderarea, subaprecierea, umilirea, înjosirea, batjocura și tot ce mai poate deriva din aceste cuvinte. Se spune că managementul unui teatru e o funcție complexă care implică creativitate fiind consumatoare de resurse.

Nu am văzut așa ceva la „marele” manager. Am văzut, în schimb, un individ înfipt în scaunul directorial, în nici un caz o persoană cu o mobilitate remarcabilă care muncește enorm pentru a configura bine și eficient „contractul” tripartit… bani-artiști-public. Teatrul, domnule Popescu, permanent, are nevoie de înnoire, abordare diferită, de soluții manageriale, dar cu toate astea dvs înțelegeți să ne arătați ignoranță și lipsă de profesionalism asezonată cu bătaie de joc.

Primăria, autoritatea finanțatoare, face evaluări ale activității managerului, căci e vorba de bani publici, dar putem oare vorbi de o evaluare reală a managerului Popescu Gabriel ? Sigur nu ! Este Popescu managerul care face dovada cunoașterii principiilor, tehnicilor de management ? Sigur nu ! Credeți că are el habar de legislația și principiile managementului ? Noi nu credem ! De ce ? Am stat de vorbă cu acest actor cu aere de manager, dar mi-a lăsat un gust amar – vocabular sărac, prezentare critică, explicații puerile, texte ieftine, comportament nesigur, bâlbâială și foarte, dar foarte multă nesiguranță în exprimare, minciuni de proporții și paharul de whisky prea plin în fața unei doamne.

Popescu susține că mâine dacă actorii îi cer demisia nu se uită în spate și le respectă decizia fără să clipească. De ce ne-am permis să-l descriem așa pe „marele” manager Popescu Gabriel, vom detalia în următorul nostru articol. Vom face cunoscut cum știe acest actor cu aere de manager să răspundă la o adresă în baza Legii 544/2001- liberul acces la informații – și care nu are nici cea mai mică legătură cu funcția pe care o ocupă în Teatrul „Ariel”.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.