149 total views

Cel mai mic parc naţional din România, dar şi cel mai nou, e vizitat anual, de peste 10.000 de turişti. Cele 19 trasee turistice ale parcului naţional Buila-Vânturariţa însumează 250 de kilometri şi sunt o provocare pentru iubitorii muntelui.
Parcul naţional Buila-Vânturariţa a fost înfiinţat în anul 2004. Este cea mai nouă rezervaţie din România şi cea mai mică, cu o suprafaţă de numai 4.500 de hectare. Masivul Buila-Vânturariţa este situat în nordul judeţului Vâlcea, întinzându-se de la Cheile Bistriţei, la vest, până la Cheile Olăneştilor, la est. Cel mai înalt vârf din zonă e Vânturariţa Mare (1.885 de metri). În rezervaţie se poate ajunge cu maşina pe DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu sau pe drumul judeţean Râmnicu Vâlcea – Olăneşti. Zona vă cucereşte cu spectaculoasele Chei ale Bistriţei, folosite în trecut de locuitorii satelor din sudul judeţului ca o cale de acces către Munţii Căpăţânii.
„Bibescu Vodă şi Ştirbei Vodă, când au reamenajat Mănăstirea Bistriţa ca palat domnesc de vară, au transformat şi o zonă de promenadă până la intrarea în chei, unde acum se văd ruinele unui pod şi două cruci cioplite în calcar”, spune Florin Stoican, preşedintele Asociaţiei Kogayon, care administrează parcul.

Peşteri, avene, forme spectaculoase de relief carstic

Parcul are patru sectoare de chei, peste 100 de peşteri şi avene, dar şi alte forme spectaculoase de relief carstic (arcade naturale, lapiezuri, doline, pereţi şi văi abrupte), fosile vechi de peste 100 de milioane de ani, păduri încă neatinse de activităţile umane. Aici puteţi admira câteva dintre miile de specii ale florei şi faunei, multe dintre ele protejate la nivel naţional şi european: urs, lup, râs, pisica sălbatică, jder, capra neagră, cerb, acvila de munte, nouă specii de lilieci, şopârle, dar şi foarte multe specii vegetale: floare-de-colţ, liliac sălbatic, iedera-albă, iris, crin-de-munte, crin-de-pădure şi multe altele. „Aproximativ 10.000 de turişti,  români şi străini, vin în fiecare an în parc. Grupuri de francezi, belgieni, polonezi şi nemţi vin şi fac trasee de câte o săptămână cu cortul. Merg pe traseul Parâng – Căpăţânii – Buila- Vânturariţa şi coboară în staţiunea Băile Olăneşti. E o tradiţie la ei să facă acest traseu, pe care au fost părinţii, bunicii şi străbunicii lor”, povesteşte Florin Stoican. În 2008 şi 2009, rezervaţia naturală a fost desemnată destinaţie turistică europeană de excelenţă. „În parc se poate practica: ecoturism (faunawaching, vizitarea siturilor naturale deosebite, stânelor tradiţionale, atelierelor ceramiştilor), cercetare, alpinism, mountainbike, treking, speoturism, parapantă”, declară preşedintele Asociaţiei Kogayon. Există spaţii de campare, de aprindere a focului şi refugii montane.

Pestera cu lilieci şi două biserici

În versanţii străbătuţi de apele Bistriţei există peste 20 de peşteri, cea mai spectaculoasă fiind cea a Sfântului Grigorie Decapolitul, numită şi Peştera Liliecilor, deoarece adăposteşte 17 specii de lilieci protejate prin lege. Grota se află în grija măicuţelor de la Mănăstirea Bistriţa, din localitatea Costeşti, şi se găseşte la câteva sute de metri de lăcaşul de cult. Osemintele Sfântului Grigorie Decapolitul au fost adăpostite în peşteră, în vreme de război, fiind mutate apoi în lăcaşul de cult. Urcuşul de la Mănăstirea Bistriţa până la peşteră durează aproximativ o jumătate de oră şi e bine să ştiţi că intrarea este foarte îngustă pe o lungime de 8-9 metri, iar în unele porţiuni se merge ghemuit. În peştera care se întinde pe 250 de metri şi care pe vremuri a fost vatra sihaştrilor de pe valea Bistriţei pot fi văzute desene şi forme de calcar, iar liliecii îţi zboară pe deasupra capului când nu te aştepţi. O măicuţă vă oferă detalii despre cele două biserici ridicate aici. În deschiderea centrală a peşterii se află Schitul Ovidenia, datând de la sfârşitul secolului al XV-lea. De aici se ajunge, pe un traseu scurt, până la Izvorul Pustnicilor, unde sunt două ochiuri de apă provenită din infiltraţii. În deschiderea mare a peşterii se află Schitul Sfinţilor Arhangheli, ctitorit în 1633. În Cheile Bistriţei se găseşte şi Grota Urşilor, cu o deschidere de 30 de metri. Drumul până aici e foarte abrupt, dar merită efortul. Arheologii îi spun Peştera Neolitică, deoarece aici s-au descoperit vestigii din cultura Coţofeni. Galeria nu este electrificată, dar poate fi cercetată cu ajutorul lanternelor.

Prima tiparniţă din Ţara Românească a fost la Mănăstirea Bistriţa

În zonă se găsesc mănăstirile Hurezi, Bistriţa, Arnota, Frăsinei, schiturile Pătrunsa, Pahomie, Iezer, Jgheaburi, Bradu, Rezervaţia Naturală a Trovanţilor, în Costeşti, şi Muzeul Ceramicii din Horezu.  Sute de turişti din ţară şi străinătate vin anual la Mănăstirea Bistriţa pentru a se ruga la Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Ridicată la poalele Munţilor Căpăţânii, în comuna vâlceană Costeşti, mănăstirea se numără printre cele mai vechi ctitorii voievodale. Lăcaşul adăposteşte osemintele Sfântului Grigorie Decapolitul. Mănăstirea Bistriţa datează din 1490, însă prima atestare documentară a lăcaşului de cult se află în „Hrisovul de danie”, datat 16 martie 1494 şi aparţinând lui Vlad Vodă Călugărul. Legătoria de cărţi „Din 1497, marele Ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842). Mănăstirea a fost puternic avariată de expediţia condusă de Mihnea cel Rău, în 1509. După înlăturarea acestuia, Banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab, o reface între anii 1515-1519”, povesteşte maica stareţă Mihaela Tamaş. În complexul monahal de la Bistriţa s-a instalat prima tiparniţă din Ţara Românească, a ieromonahului Macarie, precum şi o legătorie de cărţi bisericeşti. Aici, după opinia unor cercetători, s-a tipărit în 1508 „Liturghierul slavon” al călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ românesc. Aici s-a organizat şi un centru de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane şi cărţi. Din 2003, s-a deschis în incinta Mănăstirii Bistriţa şi un muzeu al tiparului şi al cărţii bisericeşti vâlcene.

 Muzeul pietrelor care „cresc”

Turiştii care ajung pe DN67 în zona Horezu au ocazia să vadă singurul loc din Europa unde există o rezervaţie naturală a trovanţilor. Pe o suprafaţă de 1,1 hectare, în sudul comunei Costeşti a fost înfiinţată, în 2005, Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor, administrată de Asociaţia Kogayon. Trovanţii sunt formaţiuni geologice, rezultatul unor cimentări produse în urmă cu milioane de ani. Pietrele sunt stranii şi au forme sferice, elipsoidale sau cifra opt, de mărimi diferite, de la doi centimetri până la cinci metri. Acestea s-au format în urmă cu 6,5 milioane de ani, când dealul nisipos din care se desprind astăzi era o deltă. Turiştii care vizitează parcul şi Depresiunea Horezu se pot caza la vilele şi pensiunile din Costeşti, Horezu şi Băile Olăneşti.

Distribuie

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.