1,892 total views

…un senator care se împrumută la bănci pentru finanțarea campaniilor electorale și nu contează dacă pe numele lui nu deține nimic, băncile se pare că îi acordă creditele cu cea mai mare încredere.

Constantin-Bogdan Matei, fost ministru al Tineretului și Sportului, la bază este de profesor de sport. Când a intrat în Parlamentul României – 2016 – avea o soție care este pedagog la un liceu din Râmnicu Vâlcea și împreună câștigau 42.000 de lei pe an, până să devină el senator. Cu toate astea, atunci, a dat la PSD 62.000 lei. Acum, la terminarea mandatului, Matei, potrivit declarației de avere, este cel mai sărac parlamentar vâlcean. În afară de salariu nu deține nimic – casă, apartament, teren, mașină, bijuterii, credite….absolut nimic. Probabil i-a cedat soției, în urma zgomotosului divorț, tot ce avea. Dar această practică nu mai este o soluție pentru ascunderea averilor dobândite prin încălcarea legii, se extinde confiscarea averii în cazul în care se dovedește sursa frauduloasă a obținerii acesteia.

Revenind la finanțarea PSD cu suma de 62.000 lei, sumă acordă partidului pentru campania electorală din 2016, spunem că a rămas un mister și până astăzi, pentru că nu se poate explica de unde a avut în 2016 mai mulți bani decât salariul lui și cel al soției, pentru a da la partid (declarațiile de avere sunt publice și pot fi studiate, pentru veridicitate). În plus, avea deja, în 2015, un alt credit contractat și scadent în 2020, în valoare de 45.000 lei. Anul acesta – 2020 – Uniunea CAR Vâlcea I.F.N. îi acordă un nou credit în cuantum de 70.000 lei, scadent în 2024, credit contractat mai mult ca sigur tot pentru finanțarea campaniei electorale.

Despre gafele care au curs cât timp a fost ministru și chiar și senator, despre bătăile aplicate soției, despre scandalurile din cluburi care s-au lăsat cu bătaie, despre CVul extrem de sărac, despre faptul că nu s-a remarcat prin performanțe profesionale, fiind notat la un examen de titularizare pentru postul de profesor de sport cu nota 2,75 și cu nota 1 la examenul pentru funcția de inspector general adjunct, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, nu mai are rost să spunem pentru că sunt arhicunoscute „calitățile” lui de toată România.

Iată, acesta este profilul de candidat PSD, locul 1 pe lista pentru Senat – camera inferioară a Parlamentului României. Un individ propulsat pe o funcție mai mare decât căciula și care continuă să se facă și să ne facă de râs !!!

CADOU DE LA PRESA LOCALĂ CARE ASTĂZI ÎL PROMOVEAZĂ…

TITLU – „SENATORUL COPY-PASTE. Bogdan Matei arată, încă o dată, că funcţia de parlamentar îl depăşeşte complet!

De câteva zile tot încercăm să ignorăm un articol, dintr-o anume publicaţie vâlceană, care-l ridică în slăvi pe senatorul PSD Bogdan Matei. Nu putem însă, la infinit, să ne facem că nu vedem cum şi alte ziare din Vâlcea publică aceleaşi informaţii eronate şi-l preamăresc pe senatorul pesedist pe munca altora”.

TITLU – „JENANT: Senatorul Bogdan Matei s-a făcut de râs la o televiziune naţională

„Este de meserie profesor de sport şi evident că nimeni nu se aşteaptă ca el să fie vreun senator eminent sau vreun savant. Totuşi, vâlcenii care şi-au irosit votul pe el la alegerile parlamentare din 2016, probabil că se aşteptau să-i reprezinte cu demnitate în Parlamentul României. Dar, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Vorbim aici de senatorul PSD Bogdan Constantin Matei, un personaj inventat peste noapte de social-democraţi şi propulsat într-o funcţie importantă pe criterii neştiute şi neînţelese de nimeni.

ȘI AM PUTEA SĂ CONTINUĂM, DAR NE ESTE …S…Ă…

SUNTEȚI CHEMAȚI LA URNĂ DE PSD SĂ VOTAȚI INCOMPETENȚA !

VOTAȚI PSD, VOTAȚI FALIMENTUL JUDEȚULUI VÂLCEA !

VOTAȚI PSD, VOTAȚI INTERESELE DE GRUP !

VOTAȚI PSD, VOTAȚI DEZASTRUL ECONOMIC LA NIVEL DE ȚARĂ !

PSD VÂLCEA NE FACE DE RÂS CU AȘA CANDIDAT !!!

DESCHIDE DECLARAȚIA DE AVERE – _matei_constantin_bogdan_15_06_2020

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.