1992-1996 – România lui Ion Iliescu – episodul II

Perioada 1992-1996 s-a asemănat în România cu perioada de cucerire a vestului din Statele Unite ale Americii.

Toată lumea a căutat în această perioadă să facă ceva pentru a deveni “capitalist”. Şi astfel, la graniţele de vest şi sud-vest ale României se formau coloane interminabile de Dacii, încărcate până la refuz cu rulmenţi, cuie, lanţuri şi alte obiecte casnice care erau schimbate pe valută forte în ţările vecine.

Începerea războiului din fosta Iugoslavie, soldat cu destrămarea acestei ţări în 1991 – 1992, a prilejuit Guvernului României, condus de prim ministru Nicolae Văcăroiu, şansa de a face contrabandă cu combustibil la scară mare. Porţiunea de graniţă cu vecinii iugoslavi, cunoscută sub denumirea de Clisura Dunării, era plină noapte de noapte cu cisterne auto care descărcau în bidoanele vecinilor iugoslavi benzină, motorină, kerosen.

În România tuturor posibilităţilor a apărut şi celebru joc piramidal de întrajutorare Caritas. Apărut la Cluj Napoca şi dezvoltat ulterior şi în alte oraşe ( Petroşani), Caritas-ul a fost, pentru unii mană cerească ( suma depusă se restituia de opt ori mai mult), iar pentru alţii a reprezentat falimentul tututror iluziilor lor. Câţi oameni s-au îmbogăţit, nimeni nu ştie. Dar ceva se ştie… ei făceau parte în special din elita politică a ţării. Jocul a dat faliment în 1994, iar ca o ironie a sorţii creatorul său celebru, Ion Stoica, a primit o condamnare simbolică de un an şi şase luni de închisoare cu executare pentru înşelăciune.

Din punct de vedere politic, România a fost condusă în 1992-1996 de un guvern majoritar PDSR, condus de primul ministru Nicolae Văcăroiu, sprijinit la nivel parlamentar de parlamentarii PSM, PRM, PUNR. Această guvernare a fost cunoscută sub denumirea de “guvernarea patrulaterului roşu”. Din punct de vedere economic, România a cunoscut o cădere accentuată a producţiei industriale şi agricole. Producţia industrială a scăzut, în primul rând datorită pierderii pieţelor de desfacere tradiţională ( URSS, CAER, ţările arabe şi ţările africane).

Un alt factor care a contribuit la scăderea drastică a producţiei industriale, a fost reprezentat de inflaţia galopantă care a lovit România în această perioadă. Creditele bancare accesate de industria românească pe plan intern se făceau cu dobânzi de peste sută la sută, situaţie care a creat costuri de producţie atât de mari, încât mărfurile industriale româneşti au devenit nevandabile.

Agricultura românescă decimată de aplicarea Legii Fondului Funciar -18/1991 , nu a putut să reziste concurenţei făcute de agricultura occidentală. În loc să ne menţinem calitatea de exportatori de cereale, legume, fructe, lapte şi produse de carne, România a trecut în mod accelerat la importul acestor produse, mai ales de pe piaţa occidentală. Şi astfel, în loc ca agricultura să aducă devize convertibile la bugetul de stat, ea a creat o mare gaură la acest buget.

Declinul societăţii româneşti, atât economic cât şi social, s-a accentuat în 1994, când a început “marea cuponiadă”. Măsura economică gandită teoretic bine, dar aplicată în mod defectuos, “marea cuponiadă” s-a dorit a fi o sursă de capitalizare, cu capitaluri circulante a unităţilor cu capital integral de stat din industrie şi servicii. Fiecare cetăţean major al acestei ţări a primit un cupon nominal reprezentând o valoare fixă cu care putea să se înscrie în capitalul social al oricărei intreprinderi dorea. Instituţia care gestiona aceste cupoane era celebrul FPS- Fondul Proprietăţii de Stat, precursorul AVAS-ului de astăzi. Pe lângă FPS, au fost create şi cinci FPP – uri (Fonduri ale Proprietăţii Private) care se doreau a fi nişte brokeri ai investitorilor privaţi pe piaţa de capital.

Din păcate, populaţia României, lipsită de înţelegerea mecanismelor economice ale economiei de piaţă, nu a ştiut ce să facă cu aceste cupoane, situaţie care a condus la o întreagă activitate speculativă, din care o minoritate a câştigat în timp ce, imensa majoritate a românilor a pierdut.

În 1993 armata română are prima ieşire pe un teatru de operaţiuni extern teritoriului naţional. Ofiţeri români sunt trimişi în Somalia şi Angola, să participe la operaţiunile de menţinere a păcii din aceste ţări.
Despre preşedintele României, Ion Iliescu, trebuie să spunem că mandatul acestuia a fost precum apa rece…nici nu a stricat, dar nici bine nu a făcut. Ion Iliescu are marea vină de a fi lansat în teritoriul operaţiunea” baronii locali”, pentru că a închis ochii la toate devalizările de bani publici făcute de liderii locali ai PDSR-ului.

Personaje sinistre, cum ar fi baronul de Gorj, Nicolae Mischie, sau cel de Galaţi , Plătică Vidovici, s-au făcut remarcate prin rapacitatea cu care au trecut fondurile publice în propriile conturi. Ion Iliescu a reuţit însă performanţa ca pe plan extern să “desfacă” cercul de neîncredere care înconjura România după mineriadele din 1990 – 1991.

România a reuşit în această perioadă să-şi îndrepte imaginea de ţară neguvernabilă şi să aibă relaţii de bună vecinătate cu toate ţările cu care se învecinează. Pe plan intern, Ion Iliescu a întărit puterile democratice ale statului de drept şi de asemenea a reuşit să pună ordine în sectorul de apărare al ţării, extrem de vulnerabil după 1998.

În concluzie, perioada mandatului 1992-1996 a însemnat o normalizare a vieţii politice interne , o cădere accentuată a activităţilor economice interne, dar şi o deblocare a imaginii pe care România o avea mai ales în occident.