Descopera Romania pe ape

Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 şi Administraţia Naţională „Apele Române” au semnat un parteneriat strategic de promovare în comun a patrimoniului hidrografic al României, cu scopul de a creşte interesul pentru ecoturism şi petrecerea timpului liber în natură. Primele două activităţi vor fi: o serie de mini-festivaluri în mari oraşe din ţară, sub titulatura “Descoperă ROWmania – concurs de vâslit cu canotca de 10+1”, şi înfiinţarea la Bucureşti, pe Dâmboviţa, a unui centru de informare pentru destinaţii de ecoturism, care va oferi inclusiv tururi de agrement cu barca pe Dâmboviţa.
Concursurile “Descoperă ROWmania” vor începe pe 11 mai şi vor culmina cu cea de a treia ediţie a RowmaniaFest, Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle de la Tulcea din 30 august – 1 septembrie 2013, iar “Centrul pentru ecoturism” va fi disponibil toată vara, până în luna octombrie, la sediul Bibliotecii Naţionale de pe Bd Unirii nr. 22, amplasat pe Dâmboviţa.
„Am avut şansa de a fi legat toată viaţa mea de natură, apă şi competiţie. Probabil că asta mă face să văd mult mai clar valoarea patrimomiului natural al României, şi mă refer mai ales la ape. Nu văd de ce România n-ar deveni principala destinaţie de ecoturism din zonă, de turism pe ape, pentru că avem acest potenţial şi, mai mult decât atât, avem o şcoală, avem o tradiţie serioasă în domeniu. Prin toate parteneriatele pe care le-am iniţiat de când am început mişcarea Rowmania, eu încerc să activez această tradiţie, s-o punem la treabă. Prietenii de la “Apele Române” au înţeles perfect, şi mă bucur că începând azi ne ajută în eforturile noastre”. Ivan Patzaichin
„Cu fiecare acţiune pe care o iniţiem, căutăm să fructificăm cât mai bine patrimoniul excepţional pe care îl avem în administrare şi să informăm cât mai multă lume cu privire la eforturile pe care le facem, pentru a gestiona cât mai eficient şi durabil resursele de apă ale României. Am fost încântaţi să aflăm de iniţiativa domnului Patzaichin. Acest parteneriat reprezintă o cale de a pune în valoare potenţialul ecoturistic şi de agrement al apelor de suprafaţă”. Dr. ing. Vasile Pintilie, director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
Descoperă ROWmania – concurs de vâslit în canotci de 10+1 – reprezintă o serie de evenimente organizate în perioada mai – august în câteva dintre oraşele străbătute de râuri sau cu deschidere la lacuri: Bucureşti, Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, Tîrgu-Mureş, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Buzău, Bacău, Iaşi, Constanţa, Brăila, Galaţi, Alba-Iulia, Arad, Călăraşi, Giurgiu, Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe. Vedetele acestor mini festivaluri pe apă sunt cele 3 canotci de 10+1 (şi care poartă numele celor 3 braţe ale Dunării – Sulina, Sfântu Gheorghe şi Chilia), iar participanţii se vor întrece într-o competiţie de vâslit – viteză. Competiţiile vor urmări descoperirea României naturale din barcă prin promovarea mişcării în aer liber. Câştigătorii din fiecare localitate vor intra în finala Descoperă Rowmania, care se va desfăşura la Tulcea, în cadrul Festivalului Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, 31 august – 1 septembrie.
Centrul de Informare pentru Destinaţii de Ecoturism de la Biblioteca Naţională va promova turismul responsabil şi ecologic, precum şi destinaţiile de ecoturism din România, prin intervenţii artistice, care vor transforma spaţiul într-un loc de agrement unic în Bucureşti. Publicul va putea descoperi zone naturale româneşti, vâslind în canotcă printre mici insuliţe plutitoare ce reprezintă Delta Dunării şi Parcurile Naţionale unde există luciu de apă, trasee ecvestre sau pentru ciclism. Prin transformarea Dâmboviţei, “râul uitat al Capitalei”, ca zona navigabilă, propunem revalorificarea acestui segment de râu prin adăugarea unei noi funcţiuni în oraş, cu ajutorul unei echipe de artişti, designeri şi arhitecţi din tânăra generaţie.
Context: În urmă cu 2 ani, Ivan Patzaichin lansa mişcarea Rowmania, prima mişcare de descoperire şi promovare a traseelor pe apele din România, un proiect de antreprenoriat social şi un brand dedicat, sub care se realizează proiecte pentru încurajarea turismului ecologic şi a agrementului cu ambarcaţiuni cu vâsle.
Campania Rowmania nu este doar un model de antreprenorial social care creează comunităţi durabile ci şi un model de comunicare a valorilor naturale, care poate fi replicat şi în alte arii protejate. Mişcarea este deschisă pentru iubitorii apelor şi ai mişcării în aer liber, pentru căutătorii de aventură şi pentru cei care iubesc şi protejează natura.

www.rowmania.ro
Facebook:
https://www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin
https://www.facebook.com/RowmaniaCrisan

Biroul de presa,
Mihaela COCA