Firma RALUNIC a AMENINȚAT cu PROCESE, dar a luat AMENDĂ 20.000 de lei și este OBLIGAT….

…să-și ia înapoi deșeurile eliminate, dar cu operatori economici autorizați în domeniu. Urmare a controlului efectuat la societate și a neconformităților constatate i-a fost aplicată societății sancțiunea contravențională, conform Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, art 61 alin 1, lit.a), pentru abandonarea deșeurilor în locuri nepermise.

Câțiva localnici din Bujoreni au fost pe fază când un șofer de la societatea de construcții Ralunic descărca deșeuri din construcții pe un teren privat. Au pus mâna pe telefon și au alertat autoritățile cu drept de control care au ajuns în scurt timp la fața locului pentru a fi luate măsurile corespunzătoare ce se impun. Din filmul postat pe o rețea de socializare și care a devenit viral într-un timp foarte scurt, îți poți da seama că nu trebuie să ai studii de specialitate în domeniul deșeurilor ca să tragi concluzia că activitatea celor de la Ralunic se face cu încălcarea legii.

Administratorul societății, Răduca Nicolae, contactat telefonic, pe lângă faptul că, în opinia noastră, a tratat superficial subiectul ce-l viza, dar nu și amenințările (se poate observa citând mai jos declarația oficială care mai mult îl încriminează), plângându-se inclusiv că i-a fost stricat tot concediul, amenință cu procese împotriva celor care au scris, pentru că el nu acceptă ca firma pe care o conduce să fie târâtă în noroi.

„N-am făcut nimic acolo, un angajat avea nevoie de o umplutură. S-a făcut tam-tam extraordinar. Bun. O să-i dau în judecată pe toți, pentru denigrarea firmei. Nu se poate așa ceva. Îmi pare rău dar toți care ați scris o să iau avocatul de la firmă și să vă dăm pe fiecare în parte. Era teren privat. Nu am aruncat niciodată la nimeni o piatră, nu am încurajat pe nimeni, muncesc de dimineața până seara, să-mi fac treaba și nu accept să arunce nimeni cu noroi în mine, nevinovat. Sunt plecat în concediu, mi-a stricat tot concediu, toată ziua am primit numai telefoane, nu se poate în felul ăsta. Băiatul respectiv care e angajatul meu i-am spus să dea în judecată pe care e, eu îi dau în judecată pe cei care au postat cuvinte jignitoare la adresa firmei mele. Adică nu accept treaba asta. La întrebarea dacă există autorizații, Răduca spune: pe toată centura Budeștiului, e afișat…vrem umplutură, pe Râureni, Drăgășani, pe Goranu..vrem umplutură…cine are ceva cu mine, dacă îmi trebuie autorizații..și nu am dus gunoi, am dus pământ, pământ…după care vine și adaugă: resturi de cărămidă…conform unde lucrez am autorizație…foarte mult s-a scris pentru ce…ce am făcut, am omorât pe cineva…e simplu să dai cu noroi în cineva….și eu pot să dau în dvs..trebuie dovezi concrete…să dai într-o firma care muncește cu noroi...când mă duc la licitații la primărie…atunci nu ne mai ducem…să se ducă ei să facă lucrările dacă le postează…că mai suntem câteva firme care lucrăm în Vâlcea…o să ne retragem…e un angajat de-al meu, n-am nici o vină, am retras mașinile imediat și ducem unde trebuie dus, unde cineva vrea să facă umplutură în altă parte. Toate umpluturile care s-au făcut peste tot..pe marginea râului…cu ce s-au făcut toate astea..le-a făcut cineva cu autorizații?…să arate toată lumea autorizațiile pentru umplutură….e vorba de o răutate…să fie clar…muncesc prea mult ca să mă dea cineva la o parte…dacă mă dau, mă dau singur la o parte…uitați-vă așa prin Vâlcea…luați-le pe toate în parte…n-am făcut nimic, un angajat al meu a vrut să-și facă umplutură pe teren atât…deci nu avea nici o treabă…asta e situația”…

Asta declară Răduca, administratorul Ralunic SRL, punând în discuție autorizațiile și imaginea firmei în care considerăm că singur și-a aruncat cu noroi, prin această declarație. Pentru că noi avem dovada că ceea ce a făcut contravine legii, iar pentru asta a fost amendat cu suma de 20.000 de lei. Mai mult, Garda de Mediu a impus măsuri privind salubrizarea zonei afectată de abandonarea deșeurilor din construcții, dar atenție, cu operatori economici autorizați în domeniu. Cu alte cuvinte, societatea Ralunic SRL nu este autorizată pentru colectare deșeuri din construcții și nici pentru transportul acestora pe drumurile publice.

Domnule Răduca, există un principiu pe care mulți ce astăzi ne conduc nu-l iau în calcul și anume: asumarea greșelilor, pentru că doar cine nu muncește nu greșește. Ori domnia vostră, știind că sunteți în afara cadrului legal amenințați cu procese pe toți care au scris. Noi vă spunem că nu e ok să amenințați cu procese, chiar dacă acest lucru mai nou a devenit sport național împotriva celor care au curaj să facă public ilegalitățile „corecților” din societate. Sfatul nostru!

În acest context, apreciem implicarea rapidă, a celor de la Garda de Mediu, în rezolvarea ilegalităților marca Ralunic, dar și a unui răspuns oficial cu privirea la verificări, solicitat de TdV.

„Urmare a apelului pe telefonul de permanență al Comisariatului Județean Vâlcea, de către I.S.U. Vâlcea din data de 15.07.2019, ne-am deplasat pentru verificarea aspectelor semnalate și am constatat că cele sesizate și publicate în mediul online, se confirmă, constatându-se deșeuri din demolări și construcții,  eliminate pe un teren proprietate particulară. Din înregistrările foto și video transmise de către persoana care a făcut sesizarea la I.S.U Vâlcea și din postările din mediul online, reiese faptul că deșeurile din construcții și demolări au fost transportate și descărcate cu două autoutilitare aparținând societății RALUNIC S.R.L. Urmare a controlului efectuat la societate și a neconformităților constatate a fost aplicată sancțiune contravențională în cuantuum de 20.000 lei, conform Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, art. 61, alin. 1, lit. a), cu modificările și completările ulterioare, pentru abandorarea deșeurilor în locuri nepermise. De asemenea, s-au impus societății măsuri privind salubrizarea zonei din punctul ,,La fântână” din com. Bujoreni, jud. Vâlcea, afectată de depozitări/abandonări de deșeuri din construcții și demolări, eliminarea deșeurilor din construcții și demolări să se realizeze cu operatori economici autorizați în domeniu, precum și respectarea prevederilor H.G. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României și a Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare”, ne transmite comisar șef Garda de Mediu Vâlcea, Monica Fusescu

Ancheta jurnalistică a fost extinsă și către Agenția de Mediu, ABA Olt, cetățenii care au sesizat, Primăria Bujoreni și chiar și mama proprietarului,dar și alți specialiști în domeniu, iar concluzia este cea expusă. Menționăm că Ștefan Prală, directorul ABA Olt, are cunoștință de pericolul care încă există, acela ca deșeurile să ajungă în pârâul Muereasca, și pentru asta monitorizează zilnic zona din punctul „La fântână” din comuna Bujoreni, zona afectată de deșeuri din construcții.

În imagine proprietarii și cei care au făcut sesizarea


Ca și cum nu ar fi fost de ajuns ce a făcut, Ralunic SRL se promovează (la nici două ore de la sesizarea de către localnici a descărcării deșeurilor ilegal pe un teren privat) ca fiind „un brand vâlcean în domeniul construcțiilor civile și industriale, în presa de casă, deși încalcă cu veselie n articole din Legea 211/2011 – privind regimul deșeurilor, dar și Hotărârea de Guvern nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

Articolele încălcate de Ralunic SRL pentru care a fost sancționat cu 20.000 de lei și obligat la curățarea zonei…

Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor, Art 61, alin 1, lit a)a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice, încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), (2) şi (4), art. 13, 14, art. 15 alin. (1) lit. a) şi b), art. 17 alin. (2), art. 19 alin. (2) lit. a), c) şi d), alin. (3) şi (4), art. 22 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (1), art. 28 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (2);

SUCCES RALUNIC SRL, ADICĂ RĂDUCA NICOLAE, ÎN ACTIVITATE ȘI LA PROCESELE PE CARE LE VEȚI ÎNAINTA! DUMNEAVOASTRĂ NU AȚI FĂCUT NIMIC, NOI SUNTEM RĂI!