Fals şi uz de fals la Liceul “Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea?

În atenţia conducerii IŞJ şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea!

Acoperă cu o nouă ilegalitate directoarea Paula Fîrtăţescu şi Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare conflictul de interese al consilieri municipale PER Maria Bobeanu?

foto/facebook

paula

În urma articolelor scrise de publicaţia noastră, CA al Liceului Sanitar “Antim Ivireanul” s-a întrunit în şedinţă. Printre hotărâriile adoptate în şedinţa din 19 octombrie 2016 (adică ulterior zilei în care am stat de vorbă, la liceu, cu directoarea Paula Fîrtăţescu, despre acest subiect) s-a aflat şi cererea nr. 4170/29.09.2016 a Mariei Bobeanu. Din Hotărârea nr. 99, expusă pe site-ul liceului, consilierul municipal PER, totodată, aşa cum am arătat zilele trecute, şi profesor la postliceala de la Sanitar, dar şi membru în CA-ul unităţii şcolare, demisia din calitatea de profesor asociat la şcoala postliceală autofinanţată de la “Antim Ivireanul”.

În data de 17 octombrie a.c., am publicat punctul de vedere al conducerilor IŞJ Vâlcea şi a liceului “Antim Ivireanul”, din care a reieşti că Maria Bobeanu este angajata liceului. Aflăm acum că, în data de 29 septembrie a.c., consilierul local Maria Bobeanu, cea care a făcut obiectul anchetei noastre aduse la cunoştina opinie publice prin articolele cu titlurile “Primarul Gutău, consilierii municipali și conducerea ISJ Vâlcea, complici la un posibil conflict de interese” şi „Cazul Bobeanu, emblematic pentru jalnicul nivel la care a ajuns învăţământul vâlcean”, are demisie depusă înaintea anchetei, dar nimeni nu a pomenit de ea!?!

Ce să înţelegem? Că ancheta noastră i-a făcut pe cei implicaţi să acopere ilegal, printr-o demisie antedatată, orele date cu încălcarea legii Mariei Bobeanu. Sau că sunt prostiţi cu tupeu jurnaliştii şi restul cadrelor didactice oneste prin astfel de decizii?

Consiliul de Administraţie al Liceului Sanitar “Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţa din data de 19 octombrie 2016 hotărăşte, la punctul şapte “să aprobe cererea nr. 4170/29.09.2016. a doamnei Bobeanu Maria de demisie ore PCO la Şcoala Postliceală autofinanţată”.

Prevederi legale

Art. 322 – Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Art. 323 – Uzul de fals

Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.

Art. 324 – Falsificarea unei înregistrări tehnice

(1) Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice.

(3) Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înţelege atestarea unei valori, greutăţi, măsuri ori a desfăşurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a proba un anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice.

Art. 326 – Falsul în declaraţii

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

– Noul Cod Penal

 hotararea99

hot-99-pag-1hot-99-pag-2