1,382 total views

Gheorghe Păsat a rămas fără funcţia de preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea, l-a trecut din nou în rândul muritorilor de rând, o condiţie care-l va duce la nevroză.

PASAT

Ieri dimineaţă, instanţa de contencios administrativ a dat câştig de cauză prefectului Dumitru Cornoiu şi a decis că numirea liberalului în funcţia de interimar al CJ s-a făcut în afara normelor legislative. Pe scurt, numirea sa a fost abuzivă şi nelegală. Liberalii au sărit ,,calul” de vreo cinci ori, dacă am ţinut bine numărătoarea şedinţelor convocate de consilierii liberali. Prefectul Dumitru Cornoiu a ieşit perfect din această confruntare deşi juriştii prefecturii au încercat să-l ,,facă” la acte. Revocarea lui Păsat de la conducerea CJ va avea drept consecinţă revenirea la situaţia din decembrie când liberalii l-au obligat pe vicepreşedintele Bogdan Pistol să-şi dea demisia din funcţie pentru a-i face loc lui Gheorghe Păsat. Astfel, toate actele emise de Păsat vor deveni nule de drept, chiar şi numirea supleanţilor Gheorghe Vieru şi Cristian Iliescu în calitatea de consilieri judeţeni ca urmare a demisionării titularilor scârbiţi de manevrele colegilor de partid. După această decizie CJ va intra din nou în blocaj, niciunul dintre cele două mari partide neavând majoritatea necesară numirii unui preşedinte, cele 18 voturi. PNL ar avea 15 voturi, cu cei doi cu tot, PSD – 12. Cei trei independenţi ar fi deblocat situaţia dacă liberalii nu l-ar fi lăsat pe consilierul Petre Grigore fără cele 40 milioane lei vechi, remuneraţie de la AGA CET Govora, şi dacă numirea celor doi consilieri supleanţi va fi validată de instanţă.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.