VIDEO-Consiliul habarniştilor din Lungeşti

31 iulie 2015 a fost data la care Consiliul Local Lungeşti s-a reunit dupa 3 luni în şedinţă ordinară, lucru care s-ar putea să nu se mai repete nu doar lună de lună când ar trebui să se ţină şedinţele unui Consiliu, nici la 3 luni ( vezi legea administraţiei publice locale 215/2001), ci niciodată până la următoarele alegeri deoarece primarul promite că va dizolva CL.

Consiliul Local Lungeşti este alcătuit din 12 consilieri – 4 PSD, 2 PMP, 1 Independent, 5 PNL.
Liberalul Tiberiu Costea, primarul comunei, duce o luptă fără sfârşit cu un consilul de habarnişti, excepţie făcând consilierii liberali. Deci, habarniştii sunt 4 PSD, 2 PMP şi 1 independent. Să îi luăm pe rând să vedeţi cine face parte din acest Consiliu:

Marica Silvestru

A candidat pe listele PDL, în urma ordonanţei 55/2015 a devenit independent, este consilier local de peste 20 de ani, este un individ fără nici cea mai mică prestanţă…

Dumitraşcu Ionuţ

Consilier local la primul mandat pe listele PSD, preşedintele Organizaţiei PSD Lungeşti, tânăr şi fără exprerienţă, uşor influenţabil…

Iordăchescu Ioan

Viceprimarul comunei Lungeşti, membru PSD, are 71 de ani, în administrarea comunei împiedică deciziile primarului, iar în caz că primarul lipseşte, nu se poate pune bază pe o activitate corectă din partea acestuia…”habar nu are de nimic, este doar cu numele viceprimar”…

Cojocaru Mihai

Consilier local din partea PSD, este la al treilea mandat, dar degeaba…

Chesloiu Ion

În ordine activitatea în primărie a acestuia este de: 8 ani viceprimar, 4 ani primar, iar acum primul mandat de consilier, a candidat în 2012 pe listele PDL, iar cu ord. 55/2015 a migrat la PMP, total împotriva primarului…

Carcadia Gheorghe

Deţine al patrulea mandat de consilier local, traseist politic ( PDL, PRM, PSD, PNTCD), candidat la mandatul din 2012 pe listele PRM, iar cu ordonanţa 55/2015 a migrat la PSD, a prezidat şedinţa din 31 iulie şi nu a votat anumite proiecte pentru că a spus foarte clar cu subiect şi predicat… “eu nu votez pentru că nu ştiu ce să votez…regulamentul, propunerea, eu nu ştiu şi aşa că nu votez”…

Carcadia Aurel

Consilier local pe listele PDL, iar cu ord.55/2015 a migrat la PMP, este la al doilea mandat, iar în şedinţa din 31 iulie a.c., a întrebat, după trei ore de dezbateri, dacă proiectele care se discută la diverse sunt pe ordinea de zi…

Aceştia sunt cei 7 habarnişti care se opun cu vehemenţă proiectelor liberalului Costea, proiecte ce aduc starea bună a comunităţii, ştiut fiind faptul că în Lungeşti edilul, la preluarea mandatului în 2012, nu a găsit nimic făcut după 25 de ani de democraţie, unde alţii au fost primari doar cu numele.

Aşa este în România! Când găsim un om care vrea şi poate să facă ceva pentru o comunitate, trebuie să-i punem beţe’n roate.