Loading

Vineri, 7 iunie 2013, începe cea de-a douăzecea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, cel mai important festival de teatru din România si totodată unul dintre cele mai bine clasate festivaluri de teatru din Europa. Ediţia din acest an este una cu totul specială atât pentru Ambient, cât si pentru Festival, fiind sărbătoriţi 20 de ani de existenţă si de parteneriat.
Acum 20 de ani, un grup de iniţiativă, condus de Constantin Chiriac, s-a hotărât să organizeze un festival internaţional de teatru la Sibiu. Tot acum 20 de ani, Ioan Ciolan, din dorinţa de a rămâne în Sibiu, a înfiinţat Ambient. Exact de 20 de ani se derulează si parteneriatul dintre Festivalul Internaţional de Teatru si Ambient, un parteneriat de lungă durată bazat pe încredere si grijă pentru comunitate.
“Afacerile sunt făcute de oameni şi pentru oameni. Altfel ele nu sunt durabile. Faptul că Ambient a ştiut de-a lungul timpului să fie o afacere de succes, care s-a implicat şi în viitorul comunităţii căreia aparţine, îi dă dimensiunea dezvoltării sale în timp. TNRS, FITS au avut şi au bucuria de a dezvolta un parteneriat cu Ambient din care comunitatea, oamenii au de câştigat. Câtă bucurie şi emoţie s-a citit pe feţele a mii de spectatori care s-au întâlnit cu miracolul creaţiei în oraşele unde Ambientul dezvoltă afaceri! Cei 20 de ani de existenţă ai Ambientului şi ai FITS sunt motive de sărbătoare şi prilej de întâlnire a oamenilor în numele celebrării excelenţei.”, spune Constantin Chirac, director al Teatrului Radu Stanca din Sibiu si al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
“Ambient e o companie sibiană care construieste pentru întreaga Românie. De 20 de ani construim sau renovăm casele românilor si tot de 20 de ani ne implicăm în proiectele sociale ?i culturale dezvoltate în orasele în care suntem prezenţi. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este proiectul cultural pe care suntem mândri să-l susţinem încă de la prima ediţie. Facem acest lucru pentru că e de datoria noastră de sibieni să ne implicăm în dezvoltarea comunităţii care ne găzduieste si vă asigur că nu ne vom opri aici.”, a declarat Ioan Ciolan, Director General Ambient.
Ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care va avea loc în perioada 7-16 iunie, îşi propune să continue tradiţia unei oferte culturale la cel mai înal nivel. Timp de zece zile oraşul Sibiu se transformă într-o scenă uriaşă pe care peste 2.500 de artişti şi producători din toate colţurile lumii vor prezenta spectacole de teatru, dans, muzică, circ şi instalaţii în peste 60 de spaţii de joc, printre care pieţe publice, biserici, situri istorice, pub-uri, dar şi clasicele săli de spectacol.
Ambient are ca în fiecare an o listă lungă de invitaţi, aducând la Festival peste 1.500  de invitaţi, reprezentând parteneri, colaboratori, familii si prieteni ai companiei.
Parteneri Ambient în susţinerea festivalului: Bramac, Bel Profile, Caparol, Ceresit, Cesarom, Ferroli, Franke, Macon, Rigips, Rockwool, Teraplast, SN Deco, Tondach, Wiessmann, Weber, Wienerberger si Wise.

Ambasadă Culturală a Sibiului la Bucuresti

Pe lângă Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, agenda culturală a Sibiului conţine anul acesta alte 77 de evenimente care au o temă comună: SIBIU SMART. Tema imprimată de municipalitate agendei culturale din acest an scoate în evidenţă Sibiul ca oraş universitar, deschiderea tinerilor către viaţa culturală a oraşului, dar subliniază şi multiculturalitatea Sibiului şi faptul că este un oraş cu un spirit tânăr încă din 1191. Acest spirit inovator al Sibiului va fi subliniat de operatorii culturali prin intermediul evenimentelor incluse în agenda culturală a anului 2013, fiecare în domeniul său. Agenda cuprinde evenimente dintre cele mai variate fie că aparţin domeniului artelor spectacolului, fie că e vorba despre concerte de muzică clasică, rock, jazz sau populară sau despre expoziţii de artă.

În calitate de Partener Principal al Platformei SIBIU SMART 2013, Ambient si-a asumat sarcina de a duce pove?tile proiectelor culturale din Sibiu mai aproape de vizitatorii din afara orasului. În acest sens, Ambient, Primăria Municipiului Sibiu si Teatrul Naţional Radu Stanca au inaugurat în luna aprilie a acestui an ”Ambasada Culturală a Sibiului la Bucuresti” la Institute, The Cafe, un spaţiu recunoscut deja drept punct de întâlnire al bucurestenilor pasionaţi de cultură. Bucurestenii vor putea găsi aici informaţii despre programul evenimentelor din cadrul platformei SIBIU SMART 2013 si vor putea participa la preview-uri ale celor mai importante evenimente culturale care vor avea loc anul acesta în Sibiu.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.