Loading

…de fapt, o presupusă mită pentru care se cere judecată la Tribunalul Bacău, deși atât fapta cât și lucrarea hidrotehnică sunt în zona Oradea, arondată Administrației Bazinale de Apă (A.B.A.) Crișuri. În dosarul instrumentat de DNA Bacău, procurorul șef al acestei structuri ajunge să se ocupe direct de acest caz, respingând excepțiile necompetenței teritoriale înaintate de avocații acuzaților, lucru speculat de presa centrală.

A.N.A.R. și ABA-urile din țară au fost în atenția publicației și au rămas, fiind de altfel și singurele instituții care ne-au oferit de-a lungul anilor subiecte fierbinți, atât pe plan local, cât și pe plan național. Aceste administrații, conduse în ultimii 6 (șase) ani de personaje controversate, gen – Daniel Băviță și Ștefan Prală (ABA Olt), Sandu Victor și Ervin Molnar (ANAR) și multe, multe alte personaje cunoscute mediului jurnalistic – au ajuns și în atenția DNA-urilor (central și teritorial). Mai mult, publicația a avut atât de multe anchete jurnalistice pentru aceste structuri administrative că în final s-a ales și cu un dosar în instanță din partea fostului director general ANAR – Victor Sandu și fostei conduceri ABA Olt – Ștefan Prală, Daniel Băviță & Co.

Cu toate acestea, dosarul de judecată nu ne-a intimidat și am continuat dezvăluirile despre administrația „Apelor Române”, urmărind cu atenție aproape toate schimbările de numiri pe funcții, activitatea administrațiilor, verificările Corpului de Control al ANAR, descălecările DNA, ori alte subiecte de mare interes public, cum ar fi și arestarea preventivă a fostului director general Victor Sandu!!!

Amintim că, după ce Guvernul PSD a căzut, noul Guvern PNL a început schimbările pe criterii politice în funcții cheie. Una din aceste schimbări a fost la nivel de A.N.A.R. – Sandu Victor este înlocuit cu Ervin Molnar la începutul anului 2020. În mare, la scurt timp după demitere, Sandu este acuzat de DNA – ST Bacău de o presupusă luare mită de aproximativ 1.000.000 euro. Chiar dacă fapta pare că a fost săvârșită la Oradea, pe baza mai multor probe adunate din alte dosare instrumentate de DNA Oradea, în baza lor, se forțează o reținere și procurorul DNA Bacău Hrincescu Cornelia – cere arestarea preventivă a lui Sandu Victor, alături de Ciufudean Sorin Emanoil, presupusul mituitor.

De la arestarea lui Sandu, și până în prezent, în această speță mai are loc un trafic de influență pentru 180.000 de euro, rezultat din publicarea unui comunicat DNA, trafic dejucat de nimeni altcineva decât DGA București, cu concursul soției lui Sandu Victor, care formulează denunț și ajută efectiv la realizarea flagrantului. În același timp, avocații inculpaților din cauză aflați în arest, depun și judecă mai multe cereri de înlocuire a arestului preventiv, respinse în final, astfel că la finele lunii Septembrie 2020 Parchetul întocmește Rechizitoriul pe care-l trimite la instanța de judecată, culmea, tot la Bacău – Tribunal, Secția Penală. Dacă vă întrebați ce anume a atras competența teritorială a Tribunalului Bacău în judecarea cauzei, puteți să vă țineți respirația: doamna procuror șef și de caz Hrincescu, a inventat pe parcursul urmăririi penale doi martori pe care i-a audiat la sediul DNA Bacău și apoi i-a inculpat pentru mărturie considerată mincinoasă. Totul pentru că faptele fiind săvârșite la Bacău, dumneaei a considerat că aceștia atrag și competența teritorială pentru judecarea faptelor inițiale pentru care s-a creat dosarul. Noaptea minții ! S-a reinventat Codul de Procedură Penală sau la Bacău nu se face justiție… după codurile penale!

Așadar, în săptămâna ce tocmai s-a încheiat, presa națională a revenit în atenția opiniei publice cu noi dezvăluiri despre arestarea fostului director Sandu Victor, oferind informații mai mult decât interesante și bine structurate. Pentru că informațiile oferite de news-live.ro ne-au trezit un interes aparte, am decis să pornim o nouă investigație jurnalistică, în ceea ce privește fosta conducere a ANAR, mânați totuși și de comunicatul DNA, despre existența căruia am aflat pe parcursul documentării și care ne completează oficial ceea ce a apărut în media națională.

Să dăm Cezarului ce este al Cezarului!

Facem pe scurt prezentarea comunicatului DNA, publicat în 23 septembrie 2020, când procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a unui inculpat, persoană fără calitate specială pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

„în perioada 5 august – 16 septembrie 2020, inculpatul ar fi pretins 180.000 de euro în schimbul intervențiilor, prin intermediul altei persoane, la judecătorii din cadrul Tribunalului Bacău, pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a unei persoane cercetate într-un dosar al DNA, iar ulterior, în faza de judecată, aplicarea unei pedepse la închisoare cu suspendarea executării. La data de 22 septembrie 2020, Tribunalul București a admis cererea procurorilor și a dispus arestarea inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată în comunicatul DNA.

În comunicatul DNA nu avem nume, dar news-live.ro ne asigură că persoana căreia i s-ar fi cerut fabuloasa sumă în schimbul intervențiilor, este nimeni alta decât soția lui Sandu Victor, atenție!, care a formulat imediat un denunț (cum am precizat mai sus), în urma căruia DGA București intră pe fir și organizează, în 23 septembrie, un flagrant, iar cel care i-a solicitat banii este arestat. Pentru a nu face o înșiruire de informații despre comunicatul DNA puteți citi aici, iar integral articolul, episodul I, de pe news-live.ro îl puteți citi aici  și episodul II aici.

Așadar, în urma documentării, am intrat în posesia mai multor informații ce fac obiectul cercetărilor pe care le-am analizat și cu ajutorul unor persoane calificate, pentru a înțelege mai bine cauza și jocurile din spatele evidenței. O primă concluzie: chiar dacă avem de-a face cu un tertip juridic legal, în opinia noastră avem de-a face și cu unul imoral, indiferent de faptul că judecătorul de cameră preliminară, în încheierea prin care își stabilește propria competență, aduce argumente care pot lăsa impresia unei șubrede legalități.

Totuși, întrebarea care continuă să existe se raportează la posibilitatea organului de cercetare penală de a stabili competența unei anumite instanțe, doar prin conexarea la dosarul cauzei a unui alt dosar care privește fapte de mărturie mincinoasă care sunt conexe cu acuzațiile de dare și luare de mită și care au fost calificate subiectiv de procuror și atrase în timpul (chiar la finalul) urmăririi penale, cu scopul de a reține cauza spre judecată la Bacău. Un lucru este cert. Dacă organele de cercetare penală ar fi urmărit ca dosarul să ajungă la o anumită instanță, acest tertip de reunire a dosarelor se pare că ar fi fost singurul menit să garanteze, cu șansă, realizarea obiectivului. Nesancționată, în mod ferm, această practică s-ar putea prolifera la nivelul parchetelor care vor ca anumite dosare să se judece în aria lor de influență.

Mai mult, „firul” mitei din rechizitoriul studiat de noi se întrerupe brusc, în sensul că, deși se stabilește că sume de bani au ajuns în contul a două firme, despre care procurorii afirmă (fără să probeze eficient) că nu au efectuat în realitate lucrările de prestări servicii, nu se stabilește nici ce s-a întâmplat cu banii ajunși în contul acestor firme și nici cum ar fi ajuns ulterior în posesia lor, Victor Sandu. Dacă au ajuns! Cert e că Sandu este acuzat, prin rechizitoriu, de luare de mită în forma pretinderii pentru altul, ceea ce ne duce cu gândul că fostul director general A.N.A.R. a făcut un bine unui terț, nefiind probat că și-a însușit ceva pentru sine.

Ținem să menționăm că orice persoană are dreptul la un proces corect, iar imparțialitatea judecătorilor și a celorlalți participanți la proces este esențială pentru realizarea actului de justiție. Ceea ce interesează este încrederea pe care o instanță, într-o societate democratică, trebuie să o inspire publicului, în speță și jurnaliștilor care documentează adesea cot la cot cu organele de cercetare, fapte prevăzute și sancționate de legea penală.

Pentru că și aparențele pot căpăta importanță, vom continua să fim interesați de A.N.A.R. și ABA-urile coordonate de aceasta, mai ales că presa centrală ne ajută de fiecare dată cu informații la care are acces mult mai ușor decât un ziar de provincie. Cu privire la articolul conceput de news-live.ro și redat opiniei publice, menționăm că acesta conține și alte informații de larg interes, motiv care ne face să credem că în curând vom reveni cu noi detalii, după ce vom documenta cele inserate, detalii care pentru mulți nu fac diferența, dar importante totuși pentru noi, cei care ne ocupăm cu reliefarea acelor activități din cadrul administrației publice – și de ce nu și din justiție, care aduc atingere legilor, moralei, societății în ansamblul ei.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.