Comuna Zatreni, localitatea pe care Ceausescu a vrut sa o rada de pe fata pamantului

 3,350 total views

Comuna Zatreni este aşezată în sud-vestul judeţului Vâlcea, la 55 km distanţă de Drăgăneşti, 55 km distanţă de Drăgăşani şi 20 km distanţă de Bălceşti. iar populaţia este de 3150 de locuitori. D-a lungul timpului Comuna Zătreni şi-a mărit hotarele prin unirea cu mai multe comune. Astfel în 1946 se uneşte cu Comuna Săscioara iar în anul 1968 Comuna Zătreni s-a unificat cu fostele comune Lăcusteni şi Văleni. Din cele mai vechi timpuri împărţirea administrativ  teritorială a fost cea cu judeţe. În anul 1950 au luat fiinţă raioanele şi regiunile. Comuna Zătreni în hotarele ei actuale a făcut parte din Raionul Olteţu, Regiunea Craiova ulterior Oltenia. În anul 1968 când s-a făcut unificarea celor trei comune s-a trecut din nou la împărţirea administrativ – teritorială pe judeţe, împărţire ce se menţine şi astăzi. În prezent Comuna Zătreni se întinde pe o suprafaţă de 10.100 ha, 3150 locuitori, având în componenţa sa 19 sate: Mecea, Dealul Văleni, Dealul Glămsia, Valea Văleni, Văleni, Ciorteşti, Olteţul, Zătrenii de Sus, Zătreni, Butanu, Mănicea, Stanomiru, Făureşti, Lacustenii de Sus, Găneşti, Contea, Lăcusteni, Lăcustenii de Jos si Săscioara. Puţini sunt cei care mai ştiu că Ceauşescu hotărâse ca in 1990, Comuna Zătreni – care la aceea dată era comuna cu cea mai mare suprafaţă din judeţul Vâlcea, dar care avea în acelaşi timp şi cea mai mică densitate a populaţiei – să fie rasă de pe suprafaţa pământului, terenurile astfel obţinute să fie ‘redate agriculturii’, iar locuitorii comunei să fie mutaţi de-a valma în blocuri construite în zona centrală. În aceeaşi situaţie mai erau alte câteva zeci de comune din ţară. Ceauşescu nu a apucat să-şi ducă planul la îndeplinire, însă pericolul desfiinţării acestei comune a rămas. Acest pericol nu mai vine din exterior, nu mai vine din partea vreunui conducător megaloman. El, pericolul, vine din interior şi se numeşte deznădejde. Din 1990 şi până în 2007, populaţia Comunei Zătreni a scăzut de la circa 5000 de locuitori la puţin peste 3000 de locuitori. Această scădere a populaţiei nu se datorează creşterii mortalităţii (speranţa de viaţă în Comuna Zătreni este una dintre cele mai ridicate din România cu 87 de ani la bărbaţi şi .. la femei). Scăderea populaţiei se datorează migraţiei oamenilor tineri către oraş. Există două tipuri de migraţie: migraţia temporară – în care un membru al familiei merge la muncă la oraş, sau mai nou, la cules de căpşuni în Spania şi migraţia definitivă, în care întreaga familie se mută la oraş în speranţa unor condiţii de viaţă mai bune. În urma lor au rămas în vârstă sau şi mai rău.. case părăsite.

“Avem o mare problemă cu forţa de muncă îmbătrânită” – Constantin Liţoiu

Constantin Liţoiu, edil cu experienţă vastă, recunoaşte că în localitatea pe care o păstoreşte problema forţei de muncă îmbătrânită este una gravă dar că lucrurile par a merge în direcţia bună: ” Tineret nu avem 10%, peste 60% din populaţie e îmbătrânită, restul pe afară, în Germania, Spania, Italia, pentru bani, aici nu au ce să se descurce, asta e realitatea… Îşi fac construcţii aici, cresc vilişoarele pe zi ce trece. Îmbucurător este că vin din oraşe, chiar din partea Bucureştiului, îşi fac case de vacanţă, bine, acum au şi condiţii, apă, asfalt. Una peste alta, oricum, viaţa de la ţară e mai frumoasă, sigur mai sănătoasă.” În ceea ce priveşte investiţiile, Liţoiu, ajuns deja la mandatul cu numărul cinci, pune baza pe infrastructură: ” Avem 25 de kilometri de apă pentru a termina toată localitatea. Ar mai fi câţiva kilometri de drum, 5,5. Vrem şi o extindere de reţea de canalizare, pe fonduri externe, cuplată cu o altă lucrare importantă. Dacă acum mă uit afară, pe geam, din punct de vedere al agriculturii, nu pare a fi un an tocmai bun. Nu este zăpadă, pământul nu are apă, şi zăpada care a fost a trecut repede. Pentru localitate sper într-un an mai bun, asta ca să fiu optimist… Ca şi activitate economică, este în localitate un complex de porci făcut de un băiat tânăr, venit de la Timişoara, dar cu rădăcini la Zătreni. Merge, a venit, a făcut, nu e pe profit, dar omul încearcă, e de lăudat. Acum arendează terenuri, a reuşit să ia câteva şi face treabă. E drept că oamenii nu sunt tocmai receptivi să îşi dea pământurile în arendă dar vedeţi cum stă treaba, populaţia este îmbătrânită, de pământuri se mai ocupă oamenii care au rămas în localitate… Când mai moare un bătrân, moştenitorii dau pământul, nu are cine să-l muncească.” Probleme sunt şi în ceea ce priveşte personalul calificat: “Sunt mulţumit de echipă, dar e lipsă de personal, în special de cel calificat. Nu am pe nimeni pe achiziţii, nu am pe nimeni la Camera Agricolă. Posturile sunt blocate, culmea, am făcut o investiţie de zeci de miliarde la apă şi canalizare şi nu pot angaja un laborant, un om de specialitate. Cei care au rămas au sarcini mai multe, dar nu e legal, nu poţi încasa banii. Am făcut un serviciu local pentru apă şi mă uit la hârtie, că nu pot angaja. În organigramă am prins două posturi, am trimis la Guvern, aşteptăm. E complicat, cei de la APA Vâlcea nu preiau investiţia… ”

Ferma de porci occidentală de la Zătreni

În Comuna Zătreni, undeva la marginea unei lunci, se află o fermă atipică pentru mediul rural din România. ”Mergeţi să vedeţi, e mai curat decât la un dispensar, condiţii mai bune decât la multe hoteluri, nu vă mint”, ne sfătuieşte un angajat al Primăriei Zătreni.  Îi urmăm sfatul şi mergem la locaţia cu pricina şi rămânem uimiţi. În mijlocul câmpului a fost construită acum un an şi jumătate o fermă occidentală. Camere de baie pentru angajaţi, una pentru femei, una pentru bărbaţi, ambele dotale după ultima modă, vestiare, moară de măcinat, două hale populate cu peste 1800 de porci, curăţenie mai ceva ca în spitalele româneşti. Ne întâmpină Mihai Drăgănescu, proprietarul fermei. La doar 25 de ani munceşte de dimineaţă până seara pentru bunul mers al lucrurilor, dar spune că investiţia de la Zătreni încă nu este rentabilă: ”Toată lumea îmi spune, domnule ce afacere ai aici. Turbez când aud. Nu e o afacere, v-o spun cu mâna pe inimă, este numai o investiţie. E greu să faci treabă în România. Vrem să facem treabă, s-o facem ca la carte, să nu ne batem joc, dar ni se pun beţe în roate deşi toţi politicienii vorbesc de marele sprijin pe care statul îl acordă. Deocamdată cu chiu cu vai reuşim să ţinem ferma pe linie de plutire, avem 540 de milioane pe lună numai rate şi dobânzi. Primim subvenţii, dar banii se întorc la stat sub formă de impozite. Investiţia a fost finalizată pe 27 august 2008, după un an de chinuri. Tot noi am făcut şi drumul de acces, numai el ne-a costat o căruţă de bani plus că pe fiecare an cheltuim alţii pentru întreţinere. De el nu ne folosim numai noi, se foloseşte cine vrea, dar nu ne deranjează. De muncă mie nu-mi e frică, de când eram în clasa I muncesc şi nu-mi pare rău”. De halele în care cresc porcii nu ne putem apropia prea tare. ”Se sperie foarte tare. Dacă intri la ei şi baţi de câteva ori din palme mulţi dintre ei mor, sunt sperioşi şi se calcă în picioare. Toţi sunt hibrizi de carne şi sunt importaţi când au 20, 30 de kilograme. Furajele sunt numai ecologice şi le importăm şi pe ele. Îi vindem după patru luni când au 100, 110 kilograme. La această greutate e cea mai bună carne, fără colesterol. Îi dăm la diverse abatoare din ţară. Am mai luat şi ţepe, dar asta este România, nu avem ce face, mergem înainte. Oricum, mă doare capul când mă duc într-un market şi văd că un jambon de porc se vinde cu 4 milioane, iar de la noi pleacă porcul tot cu patru milioane. Sau văd că se vând si rinichii iar noi nu primim nimic pe ei”, ne spune Mihai. De fermă se ocupă Mihai, alături de mama sa, Aurelia Drăgănescu şi de doi angajaţi. ”Noi ne-am întors aici după 24 de ani în care am fost plecaţi în Caraş. Am zis că aşa e bine, să facem în localitatea natală. Nu ne este uşor, soţul meu lucrează la Timişoara. Mihai face şi câte 2000 de kilometri pe săptămână cu maşina pentru că suntem departe de orice. Se defectează ceva trebuie să meargă cine ştie unde să repare. Am avut şi avem tot felul de obstacole. Dacă vă spun că am avut şi 30 de reclamaţii pe zi de la oameni din comună pe diverse teme deşi nu deranjăm pe nimeni, iar de miros urât nici nu se pune problema. S-au dus şi la casa părinţilor mei de aici şi au mânjit gardul cu fecale. Toţi şoferii de tir care au venit cu purceii din străinătate ne-au lăudat pentru ce am făcut”, spune