36 total views

Articol scris de Ioana Tudor, zf.ro

Companiile americane ar trebui convinse să investească masiv în infrastructură, iar statele europene să le asigure profit pe termen lung

Pentru a putea exporta gaze naturale în Europa, companiile americane ar trebui să investească miliarde de dolari pentru a construi infrastructura necesară lichefierii şi depozitării gazelor şi puţine dintre ele sunt dispuse să facă aceste investiţii fără garanţia unui profit care să justifice efortul. Iar dacă vrea să îşi reducă dependenţa de gazele ruseşti prin importuri din SUA, Europa va trebui să ofere exportatorilor americani contracte care să le acopere investiţiile şi să le aducă clienţi siguri pe termen lung.

În contextul deteriorării relaţiilor cu Rusia din cauza crizei militare din Ucraina, un stat important în tranzitul gazelor naturale ruseşti către Europa, Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia, care vor să-şi reducă dependenţa de energia Rusiei, au cerut Congresului american să scurteze perioada necesară obţinerii de către companii a autorizaţiilor de export pentru gazele naturale, proces care în prezent poate dura câţiva ani. Ungaria, dependentă în proporţie de 53% de gazele ruseşti, a discutat cu SUA semnarea unui acord bilateral de cooperare economică şi posibilitatea exportului de gaze americane către Europa.

Însă exporturile americane ar veni în contextul în care multe state europene, în special din Europa de Est, se plâng de preţul ridicat al gazelor în comparaţie cu cel al altor combustibili precum cărbunele, iar Europa investeşte masiv în energie verde pentru a reduce consumul de energie din combustibili fosili. În economii puternice precum Germania, companiile de utilităţi închid termocentralele pe gaze deoarece nu sunt profitabile.

SUA au devenit cel mai mare producător de gaze naturale din lume după boomul înregistrat în industria gazelor de şist, iar cantităţile mari din acest combustibil au dus la reducerea preţurilor pe piaţa internă. În aceste condiţii, exportul de gaze către Europa ar fi o oportunitate pentru companiile americane de a-şi mări profiturile, însă pentru a putea exporta trebuie să facă investiţii masive în infrastructura de transport şi stocare a gazelor, aşa cum intenţionează să facă Chevron, una dintre cele mai mari companii americane şi unul dintre cei mai mari producători şi distribuitori de produse petroliere din lume, în portul canadian Kitimat.  Chevron a pariat enorm pe exportul de gaze naturale din Canada către Asia, o piaţă cu consum mare de energie şi dornică să cumpere gaze ieftine, însă părţile implicate nu au ajuns încă la un acord privind o problemă spinoasă, preţurile de export. Chevron insistă că este nevoie de semnarea unor contracte privind preţul de vânzare al gazelor, care să justifice investiţiile în infrastructura de transport.

„Nu vom pune pe masă banii până nu avem contractele de vânzare”, a afirmat George Kirkland, vicepreşedintele Chevron, citat de The Wall Street Journal. Ceea ce este valabil pentru Asia va fi valabil şi pentru statele europene.

Pe piaţa internaţională a gazelor naturale există acest joc al laşului, iar CEO-ul Chevron John Watson spune că nu va fi cel care va ceda primul.

„Proiectele noastre nu vor demara la aceste preţuri“, a subliniat Watson.

SUA au o singură centrală GNL, închisă din 2012

Statele Unite exportă gaze naturale în principal prin gazoducte din Canada, Mexic şi alte ţări cu care are acorduri de comerţ liber. SUA şi statele europene nu au încheiat astfel de acorduri.

În SUA, doar terminalul Sabine Pass al companiei Cheniere Energy are autorizaţie de export a gazului lichefiat. Având deja infrastructura necesară, Cheniere Energy oferă preţuri de export doar puţin mai mari faţă de preţul gazului pe piaţa din SUA. Livrările sunt programate să înceapă la finalul anului viitor, potrivit agenţiei Thomson Reuters. De asemenea, SUA au o singură centrală GNL. Aceasta aparţine ConocoPhillips şi este închisă din 2012.

Congresul american vrea să elaboreze legislaţia prin care Departamentul pentru Energie va aproba cererile depuse de companii pentru exportul de gaze către statele membre NATO, Japonia şi către oricare altă ţară unde exportul de gaze ar promova interesele de securitate ale SUA, scrie Budapest Business Journal.

Polonia se consideră „independentă“ în ceea ce priveşte aprovizionarea de gaze

„Diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale ne permite să spunem că Polonia este în prezent independentă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze”, a afirmat premierul polonez Donald Tusk, citat de The Warsaw Voice.  „Putem renegocia în mod eficient preţurile gazelor ruseşti şi suntem suficient aprovizionaţi pentru a trece de următoarea iarnă indiferent de ce planuri va avea vecinul nostru (Rusia – n.red.)”, a subliniat Tusk. Printre eforturile Poloniei de a-şi diversifica resursele de aprovizionare cu gaze naturale este construcţia unui terminal GNL în Swinoujscie, o importantă staţiune balneară şi heliomarină la Marea Baltică. Terminalul, care va stoca gaze din Qatar, ar trebui să devină funcţional la începutul anului 2015 şi va permite Poloniei să importe până la 5 miliarde metri cubi de gaze pe an.

Capacitatea terminalului ar putea însă creşte la 7,5 miliarde metri cubi pe an. Însă „nu vom fi capabili în viitor să ţinem piept cu succes paşilor agresivi şi expansionişti ai Rusiei dacă atât de multe ţări europene sunt dependente de gazul rusesc şi vor continua să fie dependente”, a avertizat Tusk, citat de EUobserver. Premierul s-a referit în special la Germania, care-şi acoperă aproximativ 40% din necesarul de gaze cu importuri din Rusia. „Dependenţa Germaniei de gazul rusesc ar putea limita suveranitatea Europei”, a subliniat Tusk. Bulgaria, Finlanda şi Lituania sunt 100% dependente de gazul vândut de ruşi.

Un gazoduct este mult mai ieftin decât o centrală de lichefiere a gazelor

  • Costurile estimate pentru construirea unei centrale de lichefiere a gazelor naturale sunt de cel puţin 1,5 miliarde dolari (1 miliard euro) pentru o capacitate de un milion de tone pe an (1,38 miliarde metri cubi);
  • Construirea unui terminal de stocare de GNL necesită investiţii de 1 miliard dolari (720 milioane euro) pentru o capacitate de 0,028 miliarde de metri cubi de gaz pe zi, în timp ce containerele costă circa 200-300 milioane dolari;
  • Construirea gazoductului Nord Stream, care leagă portul rusesc Vyborg de portul german Greifswald pe sub Marea Baltică, a costat 12,5 miliarde dolari (8.9 miliarde euro). Gazoductul are o capacitate de 55 miliarde metri cubi pe an;
  • Costurile pentru construirea gazoductului Nabucco Vest, proiect care a fost abandonat şi prin care se dorea livrarea către Europa a gazelor din câmpul gazeifer azer Shah Deniz, au fost estimate la aproximativ 8 miliarde dolari (5,7 miliarde euro);
  • Investiţiile în construirea gazoductului rusesc South Stream pentru transportul gazelor naturale din Rusia prin Marea Neagră în Bulgaria şi de acolo în Grecia, Italia şi Austria sunt estimate la 15,5 mld. euro. Gazoductul South Stream este în construcţie;
  • Pentru gazoductul TAP costurile sunt estimate la 1,5 miliarde de euro. Conducta va transporta gaze din Azerbaidjan către vestul Europei prin Grecia, Marea Adriatică şi Italia;
  • n Costurile construirii gazoductului TANAP, care va transporta gaze naturale din Azerbaidjan către Europa prin Turcia sunt estimate la 7 miliarde de dolari (5 miliarde de euro).
Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.