Loading

….în legislația 2020-2024, prin primar Sasu Remus și viceprimar Tavi Mișescu, doi tineri care pun accent pe promovarea tradițiilor specifice zonei, dar și pe dezvoltarea infrastructurii.

Conturile lor de FB sunt pline de informații importante care demonstrează o administrare eficientă în primul rând în folosul cetățenilor acestui oraș stațiune și apoi a întregii țării. Să nu uităm, această stațiune, an de an, este vizitată de români din orice colț al țării, dar și de străini. Așadar, dacă nu ne informează ce stradă s-a mai asfaltat, ne informează despre Memorialul Vasile Militaru, eveniment unde an de an este comemorat poetul cu același nume.

Despre parteneriatele cu CJVL care au în vedere construirea unei Baze balneoclimaterice de tratament, despre Ceramica de Buda, despre Buridava ediția a V-a care va avea loc în data de 7 august la Casa de Cultură „Mircia Demetriade” din centrul orașului, despre evenimentul găzduit de Salina Ocnele Mari sub titlul „Fenomenul Ocnele Mari” și care a scos în lumina reflectoarelor atrocitățile regimului comunist și importanța trecutului în construcția unui viitor mai sănătos, despre relaxare și sănătate la ștrandul alb-albastru și cel fără fund sau despre multe alte tradiții ce au „dormit” în legislațiile trecute. Totul are loc și cu ajutorul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea în parteneriat cu Centrul de Informare Turistică Ocnele Mari, dar și alte instituții Vâlcene, cum ar fi Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea, Centrul de Cercetare Istorică, Arheologică și de Patrimoniu „GH. I. Brătianu” și multe altele.

Sasu Remus și Tavi Mișescu sunt doi tineri care se implică și promit că această stațiune vâlceană lăsată uitării și care era la un pas de a fi „ștearsă” de pe harta vâlcii, se va ridica la adevărata sa valoare. Vom vedea, an de an, cum turiștii vor reveni cu mare drag pentru că ștrandurile au căpătat o „emancipare”, iar evenimentele culturale curg pe bandă rulantă. Cine vrea să fie informat despre ce se mai întâmplă în Ocnele Mari poate „răsfoi” inclusiv contul de FB „Vino la Ocnele Mari”, „Orașul Ocnele Mari”, dar și conturile primarului – Sasu Remus Gabriel și viceprimarului – Misescu Tavy.

Astăzi, vă prezentăm informarea publică sub titlul „Ceramica de Buda-Ocnele Mari”…

„Satul de olari Buda este situat la nici un 1 km de centrul orașului Ocnele Mari, altitudinea de 454 m. Principala ocupație a locuitorilor acestei zone era până acum câțiva ani pomicultura și olăritul. Cei mai pricepuți olari dintre ei ajungeau să confecționeze chiar și coamă de țiglă pentru casă. Mergeau prin toate târgurile județului, de la Călimănești la Olănești, Govora, până de Bâlciul Sf. Marie la Mănăstirea Bistrița.

Aveau un meșteșug foarte apreciat, dovada fiind că această ocupație s-a transmis din generație în generație. Multe din exponatele din acest sat se pot vedea la Muzeul din incinta bisericii Buda, fiind donate de persoane binevoitoare. Particularitatea principală a oalelor din zona Buda era că se ardeau de 2 ori, acest lucru conferindu-le o rezistență sporită. Din lutul de la Buda, meșterii olari obțineau :oale, farfurii, castroane, ulcioare, oale de țuică, oale de sarmale, oale de nuntă, oale de lapte. Fiecare olar avea locul lui de unde își procura lutul necesar pentru oale, acesta trebuia lăsat peste iarnă să înghețe și apoi primăvara se călca în picioare până se obținea o anume consistență.

Se modela cu ajutorul unei roți de olar (pe care nea Oncel a avut bunăvoința să ne-o arate), apoi se puneau la uscat pe diverse stative și se așezau într-un cuptor de ardere. După prima ardere se smălțuiau apoi se introduceau din nou. Se supravegheau în permanență pentru a se obține o ardere uniformă și un produs de calitate superioară. Pentru decorare se folosea saritură – zgura de fier de la fierărie – care era măcinată cu ajutorul unei râșnițe și un nisip cuartos. Ceramica de Buda poate fi vizionată de către persoanele interesate atât în cadrul Centrului de Informare și Promovare Turistică Ocnele Mari cât și în Satul Buda – Muzeul Bisericii Buda”.

Ăsta este rezultatul unei administrații condusă de tineri cu viziune, implicare și capacitate de muncă în folosul cetățenilor și nu în interes propriu, cum mulți alții înțeleg să facă administrație.

Ne cerem scuze pentru calitatea imaginii atașate, n-am găsit alta, cei doi edili muncesc nu stau la poze…

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.