Loading

Avansări
Peste 100 de jandarmi vâlceni din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vâlcea  au fost avansaţi, la termen, în gradul următor. Ceremonia înaintării în grad a avut loc  la sediul instituţiei din Râmnic.

 
Asigurări
Săptămâna trecută sindicatele din învăţământ au transmis o scrisoare deschisă Ministrului Educaţiei în care atrag atenţia că foarte mulţi profesori riscă să devină şomeri  din cauza reducerii normelor didactice, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea susţine că nu va rămâne niciun profesor şomer.

Titularizare
În judeţul Vâlcea s-au înscris la examenul de titularizare   843 de candidaţi. 30 % dintre aceştia vor să ocupe un post de învăţător sau educator. Peste 10 % din cei 843 de candidaţi nu s-au mai prezentat la examen. Şi, ca la orice examen, au existat şi tentative de fraudare, două persoane fiind elimintate după ce au încercat să copieze cu  telefonul  mobil.

Loc de cinste
Lilian Zamfiroiu şi-a ridicat de zilele Imnului titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea . În motivarea CL se arată că Lilian Zamfiroiu primeşte acest titlul pentru “remarcabila activitate diplomatică şi promovarea internaţională a valorilor culturale româneşti”. Acesta a precizat că titlul va fi pus la loc de cinste, în biroul său de la ICR.
Căldură mare
În ultima săptămână, peste 800 de vâlceni au sunat la Ambulanţă,din cauza căldurii. Cele mai mari probleme de sănătate le-au avut bolnavii cronici cu afecţiunile cardiovasculare, respiratorii şi stările de inconştienţă. De asemenea s-a mai intervenit şi pentru salvarea victimelor a 17 accidente rutiere.
Şomaj prin rotaţie
La Oltchim, 715 salariaţi au intrat în şomaj tehnic de luni. Aceştia vor fi în şomaj tehnic prin rotaţie, în perioada 29 iulie-8 septembrie din cauza lipsei de materii prime şi a problemelor financiare cu care se confruntă combinatul. Prin această măsura, la Oltchim se fac economii de aproximativ 260 000 de euro.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.