Sindicaliştii de la Oltchim cer premierului Victor Ponta să desemneze o comisie de analiză şi decizie la nivelul combinatului, susţinând că administratorii judiciari “au deosebita plăcere să ducă Oltchim la faliment prin concedieri colective, şomaj tehnic şi nefuncţionarea instalaţiilor”.
Potrivit liderului Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, salariaţii şi membrii de sindicat cer autorităţilor locale din judeţele Vâlcea şi Argeş să se implice pentru a se evita falimentarea combinatului şi solicită întocmirea de urgenţă a planului de reorganizare pentru relansarea societăţii,
“Cerem o decizie politică pentru stabilirea strategiei de funcţionare şi privatizare a Oltchim şi capitalizarea lui prin conversia creanţelor în acţiuni. (…) Dezaprobăm măsurile unilaterale ale administratorilor judiciari Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan de a trimite în şomaj tehnic 600 de salariaţi în perioada 29 iulie – 8 septembrie, după ce în 25 mai au fost daţi afară 969 de angajaţi şi nu au venit nici până acum cu un plan de redresare. Şi cerem din nou înlocuirea acestora, deoarece din 31 ianuarie ei au dovedit că nu au soluţii de redresare a Oltchim, dar au deosebita plăcere să ducă Oltchim la faliment prin concedieri colective, şomaj tehnic şi nefuncţionarea instalaţiilor. Cerem premierului Victor Ponta să desemneze o comisie de analiză şi decizie la nivelul combinatului”, a declarat Mihai Diculoiu.
El a mai spus că angajaţii vor ca până în 31 iulie să se acorde toate drepturile salariale, respectiv retribuţii şi tichete de masă restante, iar până în 31 august să se pună în funcţiune toate capacităţile de producţie, inclusiv petrochimia piteşteană şi secţiile PVC şi Monomer de la Vâlcea, din cadrul Oltchim.
“Cerem, de asemenea, un program de măsuri de austeritate pentru reducerea costurilor, care să cuprindă alte măsuri decât cele din plan social, dar şi desemnarea unui director general şi a unei echipe manageriale capabilă şi competentă pentru a salva combinatul”, a mai afirmat Diculoiu.
Un număr de 715 salariaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) vor intra în şomaj tehnic în perioada 29 iulie – 8 septembrie, ca urmare a lipsei de materii prime, capitalului de lucru şi funcţionării la capacitate redusă a instalaţiilor, a anunţat vineri compania.
Salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază.
Totodată, combinatul urmează să-şi reducă programul de lucru de la 5 zile la 4 zile, în perioada 29 iulie – 8 septembrie, pentru angajaţii aparţinând Direcţiei Petrochimice.
Liderul sindical al Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu, a declarat, joi, că 271 de angajaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au primit deja deciziile de intrare în şomaj tehnic începând cu 29 iulie.
“Această serie de salariaţi care pleacă în şomaj tehnic vine după ce, în urmă cu două luni, 909 angajaţi au fost disponibilizaţi şi sperăm că este printre ultimele măsuri de trimitere în şomaj tehnic şi că la finalul lunii septembrie Oltchim va fi privatizat într-o formulă de succes care să includă şi rafinăria de la Piteşti, cea de la Arpechim”, a declarat Diculoiu.
De asemenea, sindicaliştii şi angajaţii cereau schimbarea administratorilor judiciari Piperea şi Bălan.
În luna iunie, peste 900 de salariaţi de la Oltchim – 605 de la Râmnicu Vâlcea şi 327 de la Divizia Petrochimică Bradu-Piteşti – au fost disponibilizaţi, ei beneficiind de indemnizaţie de şomaj şi venit de completare.
În 5 iulie, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, declara, la Râmnicu Vâlcea, că cifra de afaceri a Oltchim este de 11 milioane de euro pe lunile mai şi iunie şi va ajunge la 12 milioane, adăugând că pentru salariaţi a fost virată suma de trei milioane de lei, respectiv 80% din lichidarea pe mai.
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an, iar privatizarea a eşuat anul trecut întrucât Dan Diaconescu nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.
Guvernul a propus companiei petroliere de stat SOCAR să preia Oltchim, aflat în insolvenţă, reprezentanţii potenţialului investitor afirmând că vor analiza situaţia înainte de a lua o decizie.
Ulterior, în 27 iunie, reprezentantul administratorilor judiciari ai Oltchim, Gheorghe Piperea, anunţa că Guvernul ar putea conveni cu SOCAR, în luna iulie, vânzarea combinatului, dacă grupul azer este interesat de achiziţia Oltchim.
În urmă cu trei ani, SOCAR anunţa că este interesată să coopereze cu Oltchim şi să îşi vândă produsele petrochimice pe piaţa românească, precizând atunci că acest lucru nu înseamnă că vrea să cumpere ceva în România.
Sursa: Mediafax