Loading

Hotărârea Consiliului Local Municipal prin care se expropriază terenuri pentru proiectul „Arteră de circulație între Splaiul Independenței și strada Corneliu Tamaș”, a stârnit un scandal major, proprietarii acuzând conflict de interese. Proprietarii afirmă că „interesul de utilitate publică nu este justificat” și încalcă art. 44 din Constituție.

În ședința din 27 octombrie, a.c., a fost adoptat proiectul de hotărâre care privește exproprierea unor terenuri situate pe Splaiul Independenței pct. Stadion Oltchim, de către Consiliul Local Municipal Râmnicu Vâlcea. Astfel, proprietarii atacă în justiție Primăria și Consiliul Municipal: „drumul de pe Splaiul Independenței servește interese private, nu utilitatea publică!” Constituția este călcată în picioare pentru o stradă? Acuzații grave la adresa votului PSD-PNL în CLM Râmnicu Vâlcea.

Proprietarii invocă ilegalități și interese private

În acest sens, proprietarii terenurilor au formulat „Plângere Prealabilă” prin care solicită revocarea, anularea ori modificarea HCL a proiectului „Arteră de circulație între Splaiul Independenței și strada Corneliu Tamaș”. Aceștia susțin că proiectul nu este legal și se opun categoric ca terenul lor să fie expropriat, pe motiv că investiția nu justifică nici un fel de interes de utilitate publică, ci doar interese private.

Expropriere cu scandal: consilier PNL, acuzat de interes personal în votul crucial din CLM

Mai mult, proprietarii terenului- Smedescu Victor și Zorgnotti Anemarie Erika -, aduc în atenție faptul că votul consilierului local PNL, Virgil Pîrvulescu, s-ar încadra la un act de incompatibilitate. Aceștia invocă faptul că la data de 20 iunie 2025 a achiziționat un teren în suprafață de 3686 mp, situat în vecinătatea blocurilor construite de Vlad Gutău, iar proprietarii consideră că votul său dovedește un interes privat și personal. Proprietarii mai susțin că printre cele două blocuri există un drum de servitute de la acest teren la terenul ce se vrea a fi expropriat.

În loc de concluzii,

Anterior ședinței din 27 octombrie, consilierii locali au fost notificați, printr-o adresă datată 3 octombrie, că proiectul pus în discuție ar încălca flagrant Art. 44 din Constituția României, care prevede foarte clar că „ proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică….”. Consilierii PSD și PNL nu au ținut cont de cele invocate de proprietari și au votat proiectul care a devenit HCL. Proprietarii au anunțat că vor demara procese și plângeri la toate instituțiile competente, susținând că opinia publică este manipulată cu sprijinul autorităților și că nu se vor opri până nu își vor face dreptate.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.