Loading

Municipalitatea râmniceană trece la identificarea romilor de pe strada Morilor. Astfel, în perioada 21-27 martie, angajaţii Direcţiei Evidenţei Populaţiei din Râmnicu Vâlcea vor merge în cartier cu camera  mobilă pentru a le face acte de identitate persoanelor cărora le-au expirate sau nu au deloc.  „Scopul acţiunii este punerea în legalitate a persoanelor care nu deţin acte de identitate în termen de valabilitate, au actele de identitate pierdute sau şi-au schimbat domiciliul în zona Morilor, fără a întreprinde demersurile necesare pentru eliberarea unui nou act de identitate. De asemenea, acţiunea este organizată pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor care suferă de afecţiuni medicale şi, ca urmare, se deplasează cu dificultate”, a precizat Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea. Acesta a mai precizat că în perioada 21-26 martie , pentru popularizarea acestei acţiuni, vor fi împărţite pliante cu documentele care sunt necesare în vederea eliberării actelor de identitate, urmând ca finalizarea acţiunii să aibă loc pe 27 martie la atelierele Şcolii Nicolae Pleşoianu, unde persoanele care urmează a fi puse în legalitate sunt invitate în vederea preluării documentelor şi a imaginii, pentru obţinerea de acte de identitate între orele 9.00 şi 14.00. Totodată, pentru persoanele netransportabile, lucrătorii de evidenţă se vor deplasa la domiciliul acestora unde vor prelua imaginea şi documentele necesare.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.