Aniversarea celor 20 de ani de existenţă a firmei de bricolaj aduce o serie de spectacole în centrul Râmnicului
În acest sfârşit de săptămână Ambient sărbătoreşte 20 de ani de activitate alături de locuitorii din Râmnicu Vâlcea. Nu vor lipsi teatrul, o petrecere câmpenească şi un impresionant concert în centrul oraşului cu îndrăgita trupă Voltaj, organizat în parteneriat cu Primăria Râmnicu Vâlcea. Ambient aniversează anul acesta două decenii de activitate şi a ales să sărbătorească acest moment alături de toţi partenerii care au contribuit la succesul companiei, în cadrul „Caravanei Aniversare Ambient 20 de ani”. Râmnicenii se aleg cu o petrecere organizată pentru ei, capul de afiş al manifestăţii ţinându-l îndrăgita trupă pop-rock Voltaj
Show aniversar cu trupe promovate de companie
Vineri şi sâmbătă, 24 şi 25 mai, Caravana Aniversară Ambient 20 de ani ajunge în Râmnicu Vâlcea, unul dintre oraşele în care compania şi-a făcut simţită prezenţa de aproape un deceniu. Pentru a sărbători cum se cuvine acest eveniment, echipa Ambient le-a pregătit locuitorilor din Râmnicu Vâlcea momente speciale care vor culmina cu un concert senzaţional cu trupa Voltaj, dăruit întregii comunităţi, în parteneriat cu Primăria Râmnicu Vâlcea. Concertul va avea loc sâmbătă, 25 mai, la intrarea în parcul Mircea cel Bătrân, în zona pietonală – centru, începând cu ora 19.00. În deschidere va cânta Trupa Incognito, câştigătoarea concursului „Ambient te trimite în primul tău turneu”, desfăşurat pe portalul www.ambient20deani.ro. Accesul la concert este liber.