56 total views

În urma negocierilor purtate în cursul zilei de marţi, 14 octombrie, de către reprezentanţii protestatarilor din cadrul Poliţiei Locale cu conducerea municipalităţii – primarul interimar Gigi Matei, viceprimarul Vasile Cocoş şi secretarul Ion Didoiu – protestul foamei a fost suspendat, iar greviştii au părăsit clădirea Primăriei.

La finalul discuţiilor a fost încheiat un proces-verbal semnat de către toţi participanţii, în care s-au consemnat, printre altele faptul că la momentul înfiinţării Poliţiei Locale (anul 2011) nu s-a făcut reconstrucţia salarială, la ora actuală neputându-se aduce modificări legislative, precum şi acordarea – în urma întocmirii unui buletin de determinare a nivelului de radiaţii specific acestei structuri – a unui spor de 7,5% la salariu, a unor zile suplimentare de concediu şi a unei compensări alimentare pentru refacerea capacităţii fizice. Tot în document se consemnează că joi, 16 octombrie, la întrunirea de la Piteşti a secretarilor de municipii din cadrul Asociaţiei Municipiilor din România, secretarul municipiului va fi însoţit de reprezentanţii sindicatelor SNPV Pro Lex şi Sindicatul Poliţiştilor Locali Râmnicu Vâlcea pentru promovarea unor iniţiative legislative specifice.

 

Biroul de Presă

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.