75 total views
SC APAVIL SA a desfăşurat şi în săptămâna 22 – 26 iunie, o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.
AVARII REZOLVATE. Au fost remediate 11 avarii la reţeaua de apă pe str. Râureni nr. 167 A şi B, Dem Rădulescu, Marin Sorescu – bl. A37/II, Aurelian Sacerdoţeanu, Ionescu Cheianu – bl. 74, Aleea Nuci – Baraca 29, Macilor nr. 45A, Cojocarilor nr. 9, Topolog nr. 48A, precum şi în zona 1 Mai.
LUCRĂRI DE BETONARE. Au fost executate lucrări de amenajare a terenului prin betonare pe str. Nicolae Iorga, Dacia – bl. 3, Florilor, Horia, Ştirbei Vodă, Alexandru Sahia nr. 10 şi 20, Ion Referendaru – bl. A18, fiind folosite 5,5 tone de material.
ÎNLOCUIRE DE ŢEAVĂ PE ALEEA OLĂNEŞTI. Au continuat lucrările de înlocuire a reţelei de apă potabilă PEHD D110 pe str. Al. Olăneşti. Lucrările vor continua şi săptămâna viitoare, procedându-se şi la amenajarea terenului afectat.
ÎNLOCUIRE BRANŞAMENT. A fost înlocuit un branşament de apă potabilă OL cu ţeavă PEHD PN10 Ø32 pe o distanţă de 6 ml, pe str. Ionescu Cheianu la bl. 74.
PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale: s-au curăţat manual căminele de canalizare şi gurile de scurgere în zonele Ostroveni, 1 Mai, Centru, Petrişor, Libertăţii, Nord şi Zăvoi; au fost curăţate pompele de canalizare Morilor – Arinilor şi Goranu; a fost executată armătură din plasă sudată STR8 pentru turnarea pieselor suport din beton armat; a fost montat un capac de canalizare compozit la bl. A11/I; a fost montată o ramă cu capac carosabil pe str. M. Viteazu; a fost montată o ramă cu capac de canalizare compozit şi o piesă suport din beton armat pe str. H. Coandă – bl. N14; a fost refăcută suprafaţa carosabilă prin turnarea de beton pe str. Dr. Hacman – bl. 83; s-au igienizat staţiile de pompe Râureni, Feţeni şi Capela.
12 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în cursul săptămânii trecute, la solicitarea clienţilor sau ca urmare a expirării termenului de valabilitate metrologică au fost verificate, montate şi remontate un număr de 12 apometre, fiind întocmite şi un număr de 16 documentaţii tehnice.